Sari direct la conținut

ANAF a vândut o mașină Mercedes a Elenei Udrea / Cât a obținut Fiscul

HotNews.ro
Elena Udrea, Foto: AGERPRES
Elena Udrea, Foto: AGERPRES

ANAF a vândut o mașină Mercedes Benz S500 (2005) la un preț de 25.400 lei, la cea de-a treia licitație, se arată într-un anunț al instituției.

La prima licitație, Fiscul dorea să obțină 37.971 lei.

Mașina Fiat 500 a fost vândută acum câteva luni, conform reprezentanților ANAF. În ceea ce privește terenurile, încă nu.

În data de 11 octombrie 2022, șeful ANAF, Lucian Heiuș, spunea: „Am scos la licitație 6 terenur ale doamnei Elena Udrea pentru a recupera prejudiciul din dosarul Gala Bute. Valoarea acestor terenuri este de 3,29 milioane lei. Sunt scoase și două autoturisme aparținând tot debitoarei. Este vorba despre un Fiat 500 de 35.000 lei și un Mercedes, cred că de 37.971 lei. Mi-aș dori cât mai multă lume să meargă la licitație pentru a crește prețul acestor bunuri ca să ne putem recupera prejudiciul pe care îl avem”.

ANAF mai are sechestru pe niște terenuri în celebra Nana care urmează să fie scoase la valorificare și pe acțiuni, pe 50% din acțiunile de la Eurohotel. Ele sunt în faza de evaluare. Acțiunile au o procedură specială de valorificare.

Valorificarea de obicei se face cu ajutorul unui evaluator autorizat.

Elena Udrea execută în prezent o pedeapsă de şase ani de închisoare, în urma condamnării în dosarul Gala Bute.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro