Sari direct la conținut

UPDATE: Bursele din Emiratele Arabe Unite au inchis in crestere duminica

HotNews.ro

Bursele din Emiratele Arabe Unite au inchis pe plus duminica, dupa pierderile importante suferite saptamana anterioara, potrivit AFP. Bursele din Abu Dhabi si Dubai au deschis pe verde, insa piata din Dubai a ramas volatila si a trecut pe rosu pana la jumatatea sedintei de tranzactionare.

Astfel, Bursa din Abu Dhabi crestea cu 3,9% in deschidere, pentru ca avansul sa ajunga la 4,4% pana la mijlocul sedintei, iar Bursa din Dubai urca cu 0,5% dupa primele tranzactii, pentru ca apoi sa scada cu 0,5%. La finalul sedintei de tranzactionare, piata din Dubai a se aprecia cu 1,18%, iar cea din Abu Dhabi avansa cu 4,01%.

Toti indicii pietelor bursiere din Abu Dhabi si Dubai si au deschis pe verde, exceptie facand sectorul bancar al pietei din Dubai, care scadea cu 1,4%. Ulterior, sectorul imobiliar din Dubai a trecut pe rosu, pierzand 1,78%.

In cele doua zile de tranzactionare de saptamana trecuta, Bursa din Abu Dhabi a pierdut 11,6%, iar cea din Dubai a scazut cu 11,6%. Cele doua piete de capital au fost inchise saptamana trecuta timp de mai multe zile, ca urmare a sarbatorii nationale a Emiratelor Arabe Unite.

Anuntul companiei de stat Dubai World din data de 25 noiembrie, prin care cerea un moratoriu de sase luni asupra unei parti a datoriilor care urmau sa ajunga la scadenta la jumatatea lunii decembrie, a afectat pietele financiare internationale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro