Politic Show: Vanghelie pregateste suspendarea lui Oprescu; Prezidentialele bulverseaza partidul lui Becali; Risc de aglomeratie la sectiile speciale, iar Klaus Johannis, premier si primar sase luni
Vanghelie pregateste suspendarea lui Oprescu. Dupa alegerea lui Mircea Geoana ca presedinte, PSD are in plan debarcarea lui Sorin Oprescu de la Primaria Capitalei, post pentru care „s-ar incalzi” Marian Vanghelie. Asa sustin surse din randul consilierilor social-democrati ai municipiului Bucuresti, potrivit carora, in discutiile despre debarcarea lui Oprescu ar fi implicati si consilierii generali din partidul condus de Gigi Becali, scrie EvZ.ro
Prezidentialele bulverseaza partidul lui Becali. Desi li s-a cerut de presedintele partidului Gigi Becali sa-l sustina pe Mircea Geoana in cursa pentru Cotroceni, o parte dintre membrii PNG-CD nu au fost de acord si au parasit partidul. Printre acestia se numara 400 de membri ai organizatiei municipale PNG-CD Brasov, care au anuntat, ieri, ca au trecut la PD-L organizatia municipala Brasov. Sorin Basca, reprezentantul tinerilor din filiala PNG-CD, a declarat ca singurul motiv pentru care au trecut la filiala PD-L Brasov este ca nu sunt de acord cu sustinerea acordata de presedintele formatiunii, George Becali, candidatului PSD la alegerile prezidentiale, Mircea Geoana, noteaza Gardianul.
Risc de aglomeratie la sectiile speciale. Pentru prima data in istoria postdecembrista, alegerile sunt organizate de un secretar de stat, in situatia in care nu mai avem ministru al Administratiei si Internelor. Vasile Blaga a fost nevoit sa-si delege atributiile unui subaltern al sau, dupa o decizie a Curtii de Apel care a stabilit nulitatea actului administrativ prin care liderul PDL a fost numit ministru interimar, dupa caderea pe 13 octombrie a Guvernului Boc. Turul doi al alegerilor prezidentiale va fi organizat in cadrul acelorasi sectii de vot de la primul tur al scrutinului si se vor pastra, de asemenea, sectiile speciale. Potrivit ordonantei de guvern, vor functiona peste 3.000 de sectii speciale, cel putin o sectie intr-o localitate, scrie Romania Libera.
Klaus Johannis, premier si primar sase luni. Primarul Sibiului, Klaus Johannis, a declarat, ieri, ca articolul 100 indice 1 din Legea 161/2003 ii permite ca dupa numirea in functia de premier sa isi mentina postul de edil pentru o perioada de sase luni, asa cum a solicitat. In acest context, Johannis a precizat ca vrea un termen de patru-sase luni pentru a opta intre functia de premier si cea de edil local, spunand ca aceasta este o conditie in acceptarea efectiva a functiei de prim-ministru, noteaza Gardianul.
Culmea acuzatiilor electorale: de la penele de curent ale PD-L la cutremurul PSD. Geoana si-a pus aparat de bruiaj. Pesedistii se plang preventiv ca vor fi sabotati cu pene de curent, produse de pedelisti in ziua votului. In replica, consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu spune ca pesedistii pregatesc un cutremur de pamant. PSD sustine ca PD-L face presiuni asupra Electrica pentru a provoca o pana de curent, duminica, imediat dupa inchiderea urnelor. „PD-L isi joaca soarta de partid si, din pacate, miile de clienti actioneaza fara sa mai fie interesati de principiile democratice. Se preconizeaza o pana electrica in diverse puncte ale tarii imediat dupa inchiderea urnelor”, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz, noteaza Gandul.
In editorialul „Sperietoarea PSD„, Ioana Lupea scrie: „Desi Traian Basescu a condus cinci ani Romania, iar PSD a fost oficial la putere doar noua luni, votul din 6 decembrie va fi si unul anti-PSD. Monopolul asupra discursului mediatic, subordonarea TVR in campania electorala, discreditarea demonstrantilor anticomunisti din Timisoara cu epitete ca „huligani” au amintit, dureros, de abuzurile partiduluistat. Resuscitarea resentimentelor latente fata de PSD, parte a planului lui Traian Basescu, este si singura sansa a acestuia pentru adjudecarea celui de-al doilea mandat. Doar ura poate invinge ura: duminica vor fi testate la urne si forta, si durabilitatea ostilitatii romanilor fata de PSD”. Integral in EvZ.ro