Raiffeisen Asset Management: Plasamentele in valuta vor deveni mai avantajoase decat cele in lei daca euro depaseste nivelul de 4,52 lei
Economiile in euro vor deveni mai avantajoase decat cele in lei in urmatorul an daca moneda europeana va depasi nivelul de 4,52-4,55 lei, potrivit unei analize a Raiffeisen Asset Management. Institutia arata ca in perioada octombrie 2002-octombrie 2009, persoanele care au ales sa isi tina economiile in lei au castigat mai mult decat cele care au ales depozitele in euro.
„Pe un interval de timp de un an (octombrie 2009-octombrie 2010), ar fi mai avatajos un plasament in euro daca ne-am astepta la un curs de peste 4,52-4,55 lei pentru un euro la finalul acestui interval, adica o depreciere a leului peste diferentialul de dobanzi intre cele doua monede. Pentru orice nivel de curs sub 4,52 peste un an, leul ar fi mai avatajos”, se arata in analiza.
Raiffeisen Asset Management arata ca in perioada octombrie 2002-octombrie 2009, persoanele care au ales sa isi tina economiile in lei au castigat mai mult decat persoanele care au ales depozitele in euro.
„Castigurile din dobanzile la lei ar fi putut ajunge la aproximativ 115%, in vreme ce depozitele in euro ar fi adus un randament de 30%. In acelasi timp, leul a pierdut 32% fata de euro, in consecinta alegerea leului ar fi adus un avantaj de 43% in sapte ani”, se mai arata in document.
Analistii institutiei subliniaza insa ca „pe anumite intervale de timp, caracterizate de depreciere brusca, plasamentele in euro sunt mai avantajoase, insa modificarea relativ redusa a ponderii sumelor in euro in sistemul bancar de-a lungul timpului ne arata ca cei mai multi deponenti in valuta ar fi castigat mai mult economisind in lei”.
Acestia concluzioneaza ca, cel mai probabil, economisirea in valuta este vazuta mai degraba ca un mijloc de protectie impotriva deprecierii monedei decat ca o masura de optimizare a randamentelor. „Alegerea este a fiecaruia, iar dincolo de judecati rationale factorul psihologic este in masura sa influenteze deciziile de economisire. In contextul actual, cel mai probabil acesta va actiona in favoarea euro”.