Sari direct la conținut

Indicii bursieri au crescut joi cu peste 2%, dupa publicarea datelor privind cresterea economica a SUA

HotNews.ro

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au crescut cu peste 2% in sedinta de tranzactionare de joi, desi au deschis in scadere. Evolutia pietei de capital autohone a venit pe fondul entuziasmului investitorilor, datorat cresterii peste estimari a economiei Statelor Unite in cel de-al treilea trimestru al anului.

BET-C, indicele compozit al BVB, a avansat cu 2,60%, la 2.659,52 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 2,20%, pana la 4.469,58 puncte.

BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a castigat 3,60%, ajungand la 21.417,63 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a crescut cu 2,59%, la 432,40 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, s-a apreciat cu 2,62%, pana la 598,02 puncte.

Valoarea tranzactiilor realizate pe piata reglementata a BVB a crescut cu 44%, la 45,79 milioane de lei, echivalentul a 10,62 milioane de euro.

Pe sectorul actiunilor al pietei reglementate s-au inregistrat schimburi in valoare de 39,47 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 12,04 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si Banca Transilvania, cu un rulaj de 8,53 milioane de lei, respectiv 3,26 milioane de lei. SIF Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 3,20 milioane de lei, iar Petrom se afla pe locul cinci, cu 2,67 milioane de lei.

Actiunile Siretul Pascani (11,95%), Vrancart (9,62%) si Amonil (8,43%) au inregistrat cele mai mari cresteri, in vreme ce actiunile Armatura (-15,00%), Titan (-8,33%) si Farmaceutica Remedia (-5,33%) au consemnat cele mai mari pierderi.

Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 4,89 milioane de lei.

Schimburile cu unitati de fond STK Emergent s-au ridicat la 3.671 lei, iar cele cu unitati de fond OTP WiseRO au fost de 185 lei.

Pe piata derivatelor au fost incheiate patru contracte avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna martie 2010, la un pret mediu de 4,4895 lei si o valoare totala de 1,34 milioane de lei, si un contract pe cursul EUR/RON cu scadenta pe luna decembrie, la un pret mediu de 4,3790 lei si o valoare de 65.685 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro