SIF-urile scadeau, in medie, cu aproape 3,5% in deschiderea sedintei BVB de miercuri
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) isi continua scaderea si in deschiderea sesiunii de tranzactionare de miercuri, cel mai mare declin fiind consemnat pe sectorul societatilor de investitii financiare, care pierdea aproape 3,5%. Indicii bursieri au inregistrat corectii de peste 2% in sedinta BVB de marti.
Astfel, BET-C, indicele compozit al BVB, se deprecia cu 1,71% dupa prima ora a sedintei, la 2.653,60 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, cobora cu 1,98%, pana la 4.432,54 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, pierdea 3,47%, ajungand la 21.230,83 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, scadea cu 2,35%, la 430,25 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, cobora cu 1,53%, pana la 591,45 puncte.
Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au realizat schimburi in valoare de 5,43 milioane de lei.