Actiunile SIF-urilor s-au depreciat cu peste 2% in sedinta de luni a BVB
Indicele societatilor de investitii financiare a pierdut peste 2% in prima sedinta de tranzactionare a acestei saptamani, in vreme ce pe restul sectoarelor s-au inregistrat scaderi de pana in 1,4%.
BET-C, indicele compozit al BVB, s-a depreciat cu 1,27%, la 2.786,31 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a coborat cu 0,71%, pana la 4.642,78 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a pierdut 2,27%, ajungand la 22.841,98 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, a scazut cu 1,37%, la 454,44 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a coborat cu 0,96%, pana la 616,70 puncte.
Valoarea tranzactiilor realizate pe piata reglementata a BVB a crescut cu aproape 120%, la 32,25 milioane de lei, echivalentul a 7,52 milioane de euro.
Pe sectorul actiunilor al pietei reglementate s-au inregistrat schimburi in valoare de 12,88 milioane de lei. SIF Oltenia a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 4,35 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si Banca Transilvania, cu un rulaj de 2,61 milioane de lei, respectiv 1,39 milioane de lei. SIF Transilvania se afla pe cea de-a patra pozitie in top, cu o valoare a schimburilor de 1,08 milioane de lei, iar SIF Banat Crisana se afla pe locul cinci, cu 885.540 lei.
Cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile Aerostar (4,84%), Mechel Targoviste (4,52%) si Petrolexportimport (3,33%), in vreme ce actiunile Uztel (-10%), Alro (-5,52%) si Turism Felix – Baile Felix (-4,48%) au consemnat cele mai mari pierderi.
Pe sectorul obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu titluri de stat, in valoare de 19,32 milioane de lei.
Schimburile cu unitati de fond OTP Wise s-au ridicat la 1.880 lei.
Pe piata derivatelor a fost incheiat un contract avand ca suport cursul EUR/RON cu scadenta pe luna septembrie 2010, la un pret mediu de 4,5865 lei si o valoare totala de 45.865 lei.