Sari direct la conținut

Nokia acuza Apple ca prin iPhone i-a incalcat tehnologii brevetate

HotNews.ro

Nokia a facut joi o plangere la o instanta federala din statul american Delaware acuzand Apple ca, prin dezvoltarea tuturor modelelor iPhone, a incalcat tehnologii brevetate de catre producatorul finalndez, se arata intr-un comunicat al Nokia. Este vorba despre 10 brevete aferente unor tehnologii fundamentale in crearea unor dispozitive compatibile cu unul sau mai multe dintre standardele GSM, UMTS (3G WCDMA) si wireless LAN.

„(…) Nokia si-a creat unul dintre cele mai puternice si extinse portofolii de patente din industrie, investind peste 40 miliarde euro in segmentul de cercetare si dezvoltare in ultimele doua decenii. (…) Principiul de baza in industria de telefonie mobila este ca acele companii care contribuie la dezvoltarea tehnologica in stabilirea standardelor creeaza proprietate intelectuala, pentru care altii trebuie apoi sa plateasca. Apple este asteptat, de asemenea, sa respecte acest principiu”, a precizat Ilkka Rahnasto, vicepresedinte in cadrul Nokia.

Luptele in instanta in cazul a 10 brevete pot dura ani de zile

Cele 10 brevete Nokia sunt incalcate de catre toate modelele iPhone livrate de Apple, de la introducerea acestui telefon in 2007. Potrivit Reuters, luptele in instanta in cazul incalcarii a 10 brevete pot dura ani de zile. Oficialii Apple nu au putut fi contactati pentru comentarii.

AFP noteaza ca la inceputul acestei luni, Nokia a fisat prima pierdere trimestriala din ultimul deceniu, pe fondul scaderii vanzarilor. Analistii au explicat ca rezultatele slabe au fost cauzate partial si de cresterea popularitatii in randul consumatorilor a telefoanelor iPhone si Blackberry, in detrimentul modelelor Nokia.

In trimestrul trei al acestui an Nokia a afisat pierderi nete de 559 milioane euro, primele pierderi trimestriale din ultimul deceniu. Compania inregistrase un profit net de 1,09 miliarde euro in acelasi trimestru din 2008.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro