VIDEO Tapinarii si Old News vin in Iron City
„Trupa vocal-instrumentala de doua voci si o chitara” – Tapinarii va canta miercuri, 21 octombrie, in cadrul unui eveniment pentru „intelectualii” din clubul Iron City, informeaza organizatorii. Joi, 22 octombrie, tot in Iron City va concerta si formatia bucuresteana de southern rock Old News, care va prezenta „muzica veche, cantata tinereste”.
Trupa Tapinarii este alcatuita din Adrian Tanase („voce subtire, chitara, responsabil cu frumusetea, ziarist, filosof, geniu neinteles”) si Cosmin Covei („voce groasa, responsabil cu inteligenta, regizor, poet, geniu neinteles”) si s-a format în anul 2001.
Cosmin Covei, unul din cei doi membri ai trupei, facuse in acel an un filmulet-portret, avand ca protagonist un pitic stripper. Materialul a devenit videoclip muzical pentru piesa. Sunt fericit, dar avea sa fie cenzurat de MCM la acea vreme, din cauza faptului ca protagonistul aparea destul de sumar îmbracat. Premiera clipului Sunt fericit a avut loc pe TVR 1, la matinalul lui Robert Turcescu, iar Atomic TV a difuzat materialul în Noaptea de Inviere a lui 2001. Difuzat de 11 ori doar într-o ora la Metropolis (record de difuzare), videoclipul a avut un mare succes, fiind nominalizat la sectiunea videoclipul anului de catre revista Musical Report.
Primul concert Tapinarii a avut loc in august 2001, la Strada de Vara. A urmat videoclipul piesei Unde esti, cu o fata supraponderala care cade de pe bloc, iar lansarea primului album a avut loc pe 17 octombrie 2001, în Green Hours. La eveniment a participat si piticul Marcel Ungureanu, care a oferit publicului si un numar scurt de striptease.
In februarie 2002, Adrian Tanase si Cosmin Covei au organizat prima editie Anti Valentine’s Day, o alternativa la concertele siropoase specifice acestei zile.
In 2005, cei doi au participat la Stufstock 3, cantand in fata a peste 10.000 de oameni, iar in 2008 au fost singura trupa folk prezenta la festivalul Peninsula.
Discografie Tapinarii: Sunt fericit (2001), Idei preconcepute (2002), Utopia (2003), Ultimul Super Erou (2004 – cu Florin Piersic jr.), Un rege fara regat – povestea lui Tanase (2005), Viata de cuplu e ca mersul pe tricicleta – povestea lui Covei (2006), 7 pacate rascumparate (2008).
Videoclipuri Tapinarii: Sunt Fericit (2001), Unde esti? (2001), Sfarsit si inceput de lume (2002), Embargo pe creier (2003), Pentru voi (2005), Pescarus (2006), Cugetare (2007).
Trupa vocal-instrumentala de o chitara si doua voci – Tapinarii va canta in Iron City miercuri, 21 octombrie, de la ora… 21:43.
Vezi aici site-ul trupei si pagina de myspace.
Formatia Old News s-a infiintat la inceputul anului 2006 si a inceput, inca din primele luni, sa sustina concerte in cluburile bucurestene de rock si blues. In cei peste trei ani de activitate, Old News a cantat atat in mai multe cluburi din Bucuresti si din tara, la festivaluri moto si de profil, precum si in cadrul unor evenimente private, alaturi de trupe cum ar fi Midnight Express, Harry Tavitian si Orient Express, Survolaj, Nightlosers, Voodoo sau Trooper.
Old News are un repertoriu format atat din piese proprii, cat si din compozitii ale unor trupe si artisti reprezentativi pentru genul southern rock. In concertele lor pot fi auzite melodii ca Sweet Home Alabama si Freebird ale celor de la Lynyrd Skynyrd, Midnight Rider si Whipping Post ale formatiei The Allman Brothers, sau Tush si Waiting For The Bus de la ZZ Top. De asemenea, trupa a preluat mai multe piese ale unor formatii foarte putin cunoscute in Romania, cum ar fi Tishamingo, Kentucky Headhunters, The Outlaws sau Georgia Satellites.
Old News este formata din John Enache – voce, Cristi Donos – chitara, Sebi Nazarevscky – chitara, Miky Donos – bass si Mihai „Mishu” Axinte – Tobe.
Trupa va concerta joi, 22 octombrie, de la ora 22:00, in Iron City.
Vezi aici site-ul trupei Old News.