UPDATE Doua trenuri de marfa s-au ciocnit pe magistrala Bucuresti-Constanta. Circulatia feroviara, data peste cap
Doua trenuri de marfa s-au ciocnit, sambata dimineata, pe magistrala Bucuresti-Constanta, informeaza televiziunile de stiri. Locomotiva uneia dintre garnituri a lovit din spate un alt tren marfar, care circula cu viteza mai mica. Circulatia feroviara este blocata in zona dupa ce o locomotiva si un vagon au deraiat, iar trenurile de calatori au fost deviate pe ruta Slobozia-Urziceni.
UPDATE: Accidentul nu s-a soldat cu victime, insa a dat peste cap traficul feroviar. Mai multe trenuri au avut intarzieri de cate doua ore, iar altele aufost anulate, inclusiv pentru ziua de duminica.
Potrivit NewsIn, trenuri Rapid si două trenuri Personal au fost anulate în zilele de 17 si 18 octombrie din cauza accidentului de pe ruta Bucuresti–Constanta.
In data de 17 octombrie, trenul Rapid 681 Bucuresti Nord – Constanta si trenul Personal 8.033 Bucuresti Obor– Fetesti sunt anulate pe toată distanta. De asemenea, în data de 18 octombrie trenul Personal 8.032 Fetesti – Bucuresti Obor si trenul Rapid 680 Constanta – Bucuresti Nord sunt anulate pe toată distanta.
Cele doua trenuri de marfa s-au ciocnit sambata, in jurul orei 4 dimineata.
Potrivit primelor informatii, accidentul s-a produs din cauza faptului ca mecanicul unuia dintre trenuri nu a respectat semnalizarile existente in zona. O comisie a Ministerului Transporturilor va declansa o ancheta pentru a determina cauzele exacte ale accidentului.
Trenurile care erau programate sa circule prin zona au intarzieri de zeci de minute si chiar doua ore.
Accidentul de astazi urmeaza mai multor incidente petrecute pe caile ferate in ultimele luni, soldate cu mai multi raniti.