Bank of America – pierderi de un miliard dolari in trimestrul trei
Bank of America, cea mai mare banca din Statele Unite, a inregistrat pierderi de un miliard de dolari, adica 26 centi pe actiune, in cel de-al treilea trimestru al anului, peste asteptarile analistilor, potrivit Bloomberg. Aceste rezultate vin dupa ce in trimestrul anterior a raportat un profit de 3,2 miliarde de dolari, in vreme ce in perioada similara din 2008 castigul a fost de 1,2 miliarde de dolari.
Analistii chestionati de Bloomberg estimau ca pierderile Bank of America se vor ridica la 12 centi pe actiune.
Potrivit reprezentantilor bancii, cresterea portofoliului de credite neperformante a Bank of America a generat majorarea cheltuielilor cu provizioanele cu 11,7 miliarde de dolari.
BBC News arata ca bursele europene au scazut dupa publicarea rezultatelor financiare ale celei mai mari banci din SUA, analistii anticipand un debut pe rosu si pe piata americana.
Bank of America este cea de-a patra mare banca americana care si-a anuntat rezultatele financiare trimestriale.
Joi, Goldman Sachs a anuntat ca a realizat un profit de 3,19 miliarde de dolari, in vreme ce Citigroup a raportat un profit de 101 milioane de dolari. La inceputul saptamanii, JP Morgan a anuntat un profit net de 3,6 miliarde de dolari pentru cel de-al treilea trimestru.