Sari direct la conținut

Faze Tari: Haina de preot cu pietre Swarovski; Un baiat de 5 ani a omorat un aligator de 364 de kilograme; A supravietuit tsunami-ului din Samoa pe placa de surf; Au facut sex in duba cu care erau transportati la sectia de politie, iar un cuplu din Marea Britanie s-a intors din luna de miere cu un copil de doi ani

HotNews.ro

Haina de preot cu pietre Swarovski. Ultima moda la Targul de vesminte bisericesti de la Cluj. Desfasurat zilele acestea la Cluj, Targul de vesminte bisericesti a prezentat celor interesati, pe langa clopote electromagnetice, toaca automata sau masini de brodat computerizate, si straie de preot care respecta ultimele tendinte in moda. E vorba despre sutane de matase, brodate cu fir de aur si impodobite cu cristale Swarovski. O astfel de haina, cu un milion de impunsaturi de broderie si sapte cristale, costa 1.000 de euro si deja exista numeroase cereri pentru ea, noteaza Libertatea.

Un baiat de 5 ani a omorat un aligator de 364 de kilograme. Un baiat de numai 5 ani a impuscat mortal un aligator de 354 de kilograme, in Texas, informeaza The Telegraph. Simon Hughes se afla la vanatoare cu tatal sau, cand au dat peste reptila uriasa. Atunci baiatul a pus mana pe arma facuta special pentru el si a tras spre creatura de 20 de ori mai mare ca el, probabil cel mai mare aligator din Texas. „Mi-a fost putin frica. Anul viitor am sa vanez un aligator si mai mare”, a declarat Simon. Tatal baiatului a dus capul reptilei la scoala la care invata micutul, pentru a se mandri cu baiatul sau, scrie Gardianul.

A supravietuit tsunami-ului din Samoa pe placa de surf. Un surfer britanic a supravietuit valului ucigas din Samoa dupa ce s-a dus in larg cu placa de surf. Cand s-a dezlantuit natura, Tom Gogola se afla de trei zile in vacanta pe insula din sudul Pacificului, impreuna cu prietena sa, Rachel Cant. Cei doi, impreuna cu alti adepti al sportului, au luat o barca si s-au dus in preajma unui recif de corali, unde valurile erau prielnice pentru surf, cand valul tsunami a lovit coasta insulei, noteaza Libertatea.

Au facut sex in duba cu care erau transportati la sectia de politie. Conform The Daily Telegraph, un cuplu arestat, care se afla in duba de politie, a inceput sa faca sex, ignorand probabil faptul ca erau in drum spre sectia de politie. Domnisoara Walker se afla in masina sa, in spatele dubei de politie, oprita la semafor, cand i-a vazut pe cei doi infractori intretinand relatii sexuale chiar in masina la volanul careia se aflau oamenii legii. „Am vazut doua persoane sarutandu-se in spatele dubei de politie si am zis <>. La urmatorul semafor, cele doua persoane erau deja dezbracate si faceau sex, noteaza Gardianul.

A evadat chiar pe poarta principala a inchisorii. Un newyorkez a scapat miercuri de la inchisoare intr-un mod cu totul inedit: nu s-a chinuit sa-si faca un plan complex de evadare, ci a iesit pur si simplu pe poarta principala. Puscariasul, care purta un costum deoarece tocmai fusese la tribunal sa fie judecat pentru multiplele talharii savarsite, a iesit pe poarta inchisorii fara vreo problema, dupa ce un gardian l-a confundat cu un avocat, spune The New York Post, citat de Libertatea.

S-au intors din luna de miere cu un copil de doi ani. Un cuplu din Marea Britanie a avut parte de o luna de miere ceva mai deosebita. Potrivit publicatiei Daily Telegraph, David si Hazel McCabe au ales ca imediat dupa casatoria lor din 2005, sa realizeze o calatorie de patru ani in jurul lumii. Cum era de asteptat cei doi nu au stat degeaba in aceasta perioada si au conceput si un copil. Cu toate acesta cuplul nu si-a intrerupt calatoria mult asteptata si a continuat aventura. Dupa ce au parcurs 22.530 de kilometri, David si Hazel s-au intors acasa cu o fetita de doi ani, lasandu-i masca pe apropiatii lor, informeaza Libertatea.

I-au scos 40 de viermi din nas. O femeie de 70 de ani din Mumbai, India, a mers la doctor zilele trecute acuzand dureri grave in interiorul nasului. In urma consultului, medicii au ramas uimiti, deoarece nu pareau sa-si dea seama despre ce e vorba. Ulterior, insa, au realizat cu stupoare ca in nasul femeii isi facusera cuib peste 40 de larve, depuse de vreo musca. Dupa ce au iesit din oua, viermii au inceput pur si simplu sa manance nestingheriti carnea femeii, provocandu-i acesteia durerile, noteaza Libertatea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro