Sari direct la conținut

AUDIO Sorin Minea, despre taxa pentru pet-uri: Deocamdata e un proiect de lege care se schimba saptamanal. In plus, nici un supermarket din Romania nu are centre de depozitare

HotNews.ro

Propunerea fostului ministru al Mediului de a introduce o taxa de garantie pentru pet-uri, taxa ce ar urma sa fie platita de consumatori si primita inapoi la predarea lor, a starnit controverse. In emisiunea „Bucuresti punkt Bonn, realizata de HotNews.ro si Deutsche Welle, Sorin Minea, presedintele Romalimenta si jurnalistul Robert Schwartz au analizat impactul acestei taxe asupra consumatorilor si industriei alimentare.

Asculta emisiunea

Descarca emisiunea in format MP3

Fragmente din declaratiile din emisiune

Sorin Minea, presedintele Romalimenta

Nu avem nimic impotriva unei legislatii coerente, din pacate se pare ca este facuta foarte rapid, in graba si nu stim exact cum se va aplica aceasta taxa. Cum si-o recupereaza? Cine o suporta? Cum se opreste acea garantie? Unde se vor depozita pet-urile? Cuprinde doar pet-urile sau toate ambalajele?

Sunt foarte multe probleme in legislatie. Deocamdata e un proiect de lege care saptamanal, daca nu zilnic, se schimba. Nu a aparut nimic pe site-ul Ministerului Mediului.

Jurnalistul Robert Schwartz

In Germania pet-urile sunt colectate exact asa cum suna si propunerea ministrului Mediului din Romania. La inceputul anului 2003 a fost introdusa garantia pentru toate pet-urile returnabile. Exista obligativitatea pentru supermarketuri sa colecteze aceste pet-uri returnabile, fiecare supermarket are automate de colectare, cumparatorul primeste un bon cu contravaloarea ambalajelor predate, bon valoric pe care il foloseste la achitarea cumparaturilor, banii raman la consumator.

In Germania, an de an, se afla in circuitul comercial circa 800 de milioane de peturi, iar 99% din totalul pet-urilor se recicleaza, devenind o sursa de castig pentru discounterii germani care exporta aproape jumatate de peturi in China. China plateste pana la 700 de euro pentru o tona de peturi. Ar fi o afacere si pentru supermarketurile din Romania.

Dincolo de castigul economic al aceste taxe este foarte important sa subliniem avanatajul ecologic pentru mediu.

Sorin Minea, presedintele Romalimenta

Comertul din Germania este peste 70% bazat pe supermarketuri si se afla in orasele mari. In Romania supermarketurile se afla in orasele mari, iar Romania 50% este zona rurala, deci colectarea devine imposibila. Ar trebui ca cineva sa le colecteze si sa la duca la supermarketuri.

Dar in cazul acesta as ataca legea: este o concurenta neloiala. Daca numai supermarketurile ar avea dreptul sa colecteze si sa dea bonuri valorice pe care sa le foloseasca pentru marfa pe care o vand ei si banuiesc ca banii se iau de la stat si in cazul acesta magazinele care nu ar avea dreptul sa colecteze, dar ar vinde peturi, ar fi eliminate de pe o portiune de piata si s-ar creea avantaje pentru supermarketuri.

Nici un supermarket din Romania la ora actuala nu are centre de depozitare.

Toate organizatiile din industria alimentara sunt de acord cu un program educational si cu implementarea unei legi. Dar cerem ca aceasta lege sa nu fie facuta intr-un birou si noi sa aflam din presa cate o noua decizie. Sa vedem ce este in Europa, ce functioneaza si ce se poate aplica in Romania si in cateva luni de zile sa cream un inceput de lege normal care sa nu aduca pierderi. Toate detaliile importante trebuie reglementate.

Solutia la problema gestionarii banilor ar fi un sistem contabil paralel. Ar trebui ca fiecare returnare de bani sau bonuri valorice sa treaca prin contabilitate. S-ar putea ca birocratia sa fie asa de greoaie incat sa fim obligati sa angajam oameni, iar acest lucru ar creste costurile.

Emisiunea „Bucuresti punkt Bonn” se transmite in fiecare vineri, de la ora 17:00, pe HotNews.ro si pe frecventele Deutsche Welle Romania.

  • Emisiunile de stiri ale Deutsche Welle Romania le puteti asculta aici.
  • Ştirile zilei la Deustche Welle Romania pot fi citite aici.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro