Sari direct la conținut

Liderii G20 vor sa inaspreasca reglementarile din sistemul bancar pana in 2012

HotNews.ro

Liderii G20 au hotarat sa implementeze noi reguli in sistemul bancar pana la finalul anului 2012, care sa duca la imbunatatirea calitatii si valorii capitalurilor bancii si la descurajarea majorarii excesive a factorului de multiplicare (leverage) raportat la capitaluri, potrivit Reuters care citeaza un proiect al declaratiei summitului. Aceste reguli, care au fost elaborate pentru a preveni o repetare a crizei financiare, vor fi aplicate treptat, pe masura ce conditiile financiare se imbunatatesc si redresarea economica va fi asigurata, se arata in text.

De asemenea, in documentul citat se mai arata ca liderii celor mai mari economii ale lumii au aprobat o serie de masuri pentru a reforma sistemul salarial si acordarea de bonusuri in marile banci si institutii financiare.

Totodata, bancile ar trebui sa pastreze o parte mai mare din profit pentru a sprijini creditarea, in caz de nevoie. „Facem apel la banci sa pastreze o proportie mai mare din profiturile actuale pentru a-si consolida capitalurile proprii, pentru a sprijini creditarea in caz de nevoie”, se arata in declaratie.

Liderii G20 au mai sustinut idei precum rambursarea de catre manageri a unei parti a salariului in caz de performanta redusa, plata unor bonusuri in actiuni si limitarea bonusurilor ca procent din venituri in cazul bancilor cu un nivel redus al capitalurilor.

Unele banci si-au exprimat insa ingrijorarea cu privire la implementarea rapida a unor reguli mai stricte, acestea putand avea un efect negativ asupra creditarii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro