Sari direct la conținut

Guvernul cauta 2 miliarde de euro pentru construirea a 10.000 de kilometri de drumuri judetene

HotNews.ro

Guvernul vrea sa construiasca 10.000 kilometri de drumuri judetene care vor costa aproximativ 2 miliarde de euro, a declarat Vasile Blaga, ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Guvernul a aprobat un memorandum privind elaborarea unui program national in vederea reabilitarii drumurilor judetene din Romania. Sursele de finantare pentru aceste drumuri nu au fost inca identificate.

Insa pentru Guvern acest lucru nu va constitui un impediment. „Din moment ce Guvernul a semnat acest memorandum, vom gasi si sursele de finantare”, a precizat Blaga.

Din cei 35.000 de kilometri de drumuri judetene ale Romaniei, 25.000 de kilometri sunt de pamant si pietris, fiind necesara reabilitarea lor, a spus Vasile Blaga. Potrivit acestuia, pretul mediu pentru reabilitarea unui kilometru de drum este de 200.000 euro. „In zona de munte, un kilometru de drum este mai scump, iar in zona de campie mai ieftin”, a precizat Blaga.

Ministrul dezvoltarii a afimat ca nu poate preciza exact perioada in care se va derula acest program. „M-am gandit la 3-4 ani, dar, probabil, as fi prea optimist”, a spus Blaga.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro