Fostii actionari ai Ziua de Cluj, pe cale sa rascumpere actiunile la un pret "mai mic, dar in conditii excelente"
Fostii actionari ai ziarului Ziua de Cluj, Rares Bogdan, Mihai Moga si Octavian Hoandra, sunt pe cale sa cumpere actiunile in societatea care editeaza acest ziar de la omul de afaceri Sorin Dan, caruia ii vandusera partile lor in mai multe etape, a anuntat, marti, Reporter virtual. Contactat de HotNews.ro, Rares Bogdan a declarat ca „am batut palma (cu Sorin Dan – n.r.), urmeaza ca hartiile sa fie perfectate pana la sfarsitul lunii”. El nu divulga pretul, dar spune ca este „mai mic” decat cel aplicat la vanzare.
Pe de alta parte, contactat de HotNews.ro, Sorin Dan a declarat ca nu comenteaza pe aceasta tema.
Rares Bogdan spune ca initiativa de a cumpara inapoi actiunile in compania ce editeaza Ziua de Cluj, Clever Media, de la Sorin Dan „mi-a apartinut”. El, Mihai Moga si Octavian Hoandra urmeaza sa preia intreaga firma, in conditiile in care, dupa cum spune Rares Bogdan, „Sorin si-a aratat chiar dispozitia de a ramane actionar”.
Cei trei si-au vandut participatiile in Clever Media in mai multe faze, incepand din aprilie 2007.
Rares Bogdan a declarat ca nu poate preciza pretul pe care cei trei il vor plati pentru a prelua controlul, spunand doar ca „a fost o perioada grea. Pretul este mai mic (decat cel aplicat la vanzare – n.r.), dar cu niste conditii excelente”. Sorin Dan „ne-a acceptat si facilitati la plata, a fost extrem de intelegator”, a mai afirmat Bogdan, precizand ca intre parti relatiile „raman extrem de civilizate”.
Redactia Ziua de Cluj a trecut in ultima perioada prin mai multe schimbari, Reporter Virtual scriind despre „reduceri salariale, retrogradari si demiteri”. Despre acestea Rares Bogdan spune ca „au fost decizii ale vechii conduceri. Lucrurile vor reveni la situatia din 1 septembrie”.