Sectorul SIF-urilor avansa cu 2,3% dupa prima ora a sedintei bursiere de marti
Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) cresteau cu peste 1% in debutul sedintei de tranzactionare de marti, un castig mai consistent fiind inregistrat pe sectorul societatilor de investitii financiare. Evolutia pietei autohtone de capital este in ton cu cea a marilor burse internationale.
Astfel, indicele BET-C, indicele compozit al BVB, se aprecia cu 1,44% dupa prima ora de tranzactionare, la 2.556,46 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, urca cu 1,48%, pana la 4.355,48 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, castiga 2,34%, ajungand la 24.318,36 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, crestea cu 1,84%, la 436,96 puncte, iar BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, avansa cu 1,25%, pana la 565,09 puncte.
Pana la ora 11:00, pe piata reglementata a BVB s-au efectuat schimburi in valoare de 6,11 milioane de lei.