Leul si-a continuat si joi deprecierea, cursul BNR urcand la 4,2495 lei/euro
HotNews.ro
Leul a pierdut, joi, teren in fata monedei europene, pentru a treia zi consecutiv, cursul de referinta publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) urcand la 4,2495 lei pentru un euro. Miercuri, un euro era cotat de banca centrala la 4,2463 lei.
Moneda nationala s-a apreciat insa in fata celei americane, pana la 2,9231 lei pentru un dolar, de la 2,9299 lei pentru un dolar, cat era miercuri.
Francul elvetian a fost cotat joi la 2,8058 lei, cu 0,70 bani mai mult decat in sedinta anterioara, iar 100 de yeni japonezi au fost cotati la 3,1698 lei, dupa ce miercuri cursul BNR era de 3,1671 lei pentru 100 de yeni.