Sari direct la conținut

Presa in Diagonala: Cele mai mari salarii din lume se castiga in Elvetia; Un laptop cu ecran dublu va fi de vanzare inainte de Craciun; Europa vrea sa cumpere de la rusi o naveta spatiala Soyuz; A aparut imprimanta Eco

HotNews.ro

Un laptop cu ecran dublu va fi de vanzare inainte de Craciun. Primul laptop cu ecran dublu, care le va permite utilizatorilor sa faca mai multe operatiuni in acelasi timp, va fi de vanzare inainte de sfarsitul anului. Laptopul care se va numi Spacebook este produsul companiei gScreen, cu sediul in Alaska. Desi din ce in ce mai multi utilizatori folosesc mai multe monitoare pentru a urmari mai multe surse de informatie in acelasi timp, niciun producator nu a venit cu solutia portabila pentru aceasta problema pana acum. Spacebook va avea doua ecrane glisante care vor ocupa spatiul unui singur ecran in momentul in care laptopul este inchis. Primele imagini cu Spacebook au fost obtinute de site-ul american de tehnologie, Gizmodo, citat de The Telegraph.

Cele mai mari salarii din lume se castiga in Elvetia. Potrivit unui studiu realizat de UBS, cele mai mari salarii din lume se castiga in Zurich si in Geneva, iar la polul opus se afla orasul Mumbai din India. De asemenea, orasele elvetiene s-au clasat si printre cele mai scumpe 5 orase din lume. In plus, studiul subliniaza faptul ca Elvetia este cel mai bun loc in care poti lucra deoarece veniturile nete sunt foarte mari, iar taxele sunt foarte mici, scrie Reuters.

Europa vrea sa cumpere de la rusi o naveta spatiala Soyuz. Europa vrea sa mentina oportunitatile de zbor pentru astronautii sai, asa ca va cumpara de la rusi o naveta spatiala Soyuz. Agentia Spatiala Europeana (ESA) a cerut Moscovei sa mareasca productia de la 4 la 5 navete spatiale pe an. Astfel, ESA ar putea cumpara propria sa naveta, poate si cu ajutorul canadienilor. Retragerea navetelor spatiale americane in perioada 2010/2011 inseamna ca mai putini oameni vor merge in spatiu in urmatorii ani, iar ESA vrea sa se asigure ca va putea mentine legatua cu Statia Spatiala Internationala in viitorul apropiat. ESA a declarat ca spera sa obtina o intelegere cu rusii in privinta navetelor Soyuz pana in 2013, scrie BBC.

Ahmadinejad cere punerea sub acuzare a adversarilor politici. Presedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a cerut, vineri, oficialilor din sistemul juridic sa ii puna sub acuzare pe rivalii sai politici, care au indraznit sa puna la indoiala victoria sa in alegerile prezidentiale si sa pateze imaginea statului. Declaratia presedintelui a fost transmisa in intreaga tara inainte de difuzarea unei importante ceremonii religioase. Ahmadinejad nu parea sa se teama ca il contrazice astfel pe liderul suprem al tarii, ayatollahul Ali Khamenei care a declarat, miercuri, ca el considera ca protestele au fost planuite din afara tarii, scrie The New York Times.

A aparut imprimanta Eco. Functioneaza cu zat de cafea. Calculatorul care consuma cafea va avea curand o prietena care sa-i tina companie pe birou. Este vorba de cel mai nou aparat eco-friendly de pe piata, imprimanta care foloseste zat de cafea! RITI printer este castigatorul sectiunii “eco” de anul acesta al prestigiosului concurs Greener Gadgets Design Competition. Noul device este cu adevarat revolutionar. Pur si simplu foloseste zatul de cafea sau pliculetele uzate de ceai pentru a crea print-uri de calculator. Pentru a folosi noua masinarie, trebuie doar sa o alimentezi cu coli de hartie si sa adaugi zatul de cafea sau resturile de ceai in compartimentul destinat cernelii. Dupa care trebuie doar sa apesi butonul de imprimare, scrie Descopera.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro