Sari direct la conținut

Deficitul bugetar a urcat la 3,31% din PIB dupa primele sapte luni ale anului

HotNews.ro

Bugetul general consolidat a inregistrat in primele sapte luni ale anului un deficit de 17,58 miliarde de lei, echivalentul a 3,31% din PIB, peste nivelul din primul semestru, arata datele Ministerului Finantelor Publice. In primele sase luni ale anului, Romania a inregistrat un deficit bugetar de 2,71% din PIB.

La finele lunii iulie, veniturile bugetului general consolidat au insumat 92,24 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile au fost de 109,82 miliarde de lei. Ponderea veniturilor in Produsul Intern Brut a fost de 17,4%, iar cea a cheltuielilor de 20,7%.

Potrivit executiei bugetului general consolidat, contributiile sociale colectate au fost in suma de 28,82 miliarde de lei, taxa pe valoarea adaugata – 19,80 miliarde de lei, impozitele pe venit si salarii – 11,11 miliarde de lei, accize – 8,44 miliarde de lei, impozitul pe profit – 8,10 miliarde de lei.

Cheltuielile pentru asistenta sociala au reprezentat 36,54 miliarde de lei, cele de personal – 29,30 miliarde de lei, cele pentru bunuri si servicii – 15,64 miliarde de lei, in timp ce cheltuielile de capital au totalizat 10,40 miliarde de lei.

PIB-ul luat in calcul la executia bugetara a fost in suma de 531,25 miliarde de lei.

Autoritatile si Fondul Monetar International au revizuit in luna august tinta de deficit bugetar de la 4,6% la 7,3% din PIB, la o valoare nominala a produsului intern brut de 497,3 miliarde de lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro