Angela Merkel: Femeile trebuie sa se bata pentru un salariu egal cu al barbatilor
Cancelarul german Angela Merkel indeamna femeile sa se bata mai mult ca sa obtina salarii la acelasi nivel cu barbatii. „Sfatuiesc femeile care au un salariu mai mic decat colegii lor barbati, pentru aceeasi munca depusa, sa mearga la seful lor si sa ii spuna ca aceasta situatie trebuie sa se schimbe”, a explicat Merkel, prima femeie cancelar si desemnata de topul realizat de revista Forbes cea mai puternica femeie din lume, pentru al patrulea an la rand.
Potrivit AFP, Angela Merkel a recunoscut ca diferentele de salariu si de promovare dintre femei si barbati sunt „o adevarata problema”, insa a respins ca solutie recursul la legislatie pentru obtinerea egalitatii salariale. „Consider ca masurile de constrangere nu sunt o garantie a succesului”, a explicat aceasta.
Germania este una dintre tarile cu cele mai mari diferente salariale intre femei si barbati, potrivit unui studiu publicat in luna martie de Institutul WSI. Mai exact, cifrele arata ca diferenta medie in Germania este de 23%, fata de 17% – media pe Europa.