Programul "Prima Casa" va include si apartamente nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate
Conventia de garantare a creditelor contractate pentru cumpararea unei locuinte prin Programul „Prima Casa” va fi modificata joi, prin introducerea unei prevederi care va permite includerea in program si a apartamentelor nou-construite prin credit bancar si deja ipotecate, potrivit Mediafax. Decizia a fost luata in intalnirea de marti a premierului Emil Boc cu reprezentantii bancilor interesate de programul „Prima Casa”, dar care nu au semnat inca conventia de garantare.
Razvan Munteanu, vicepresedintele Raiffeisen Bank, a precizat ca la intalnirea cu primul ministru s-au mai discutat modul de constituire a asigurarii pentru locuinte si de executare a garantiei in caz de neplata.
El a mai adaugat ca, prin noul document, ipoteca instituita asupra proprietatilor vandute prin acest program va fi legala, nu conventionala.
Ipoteca de tip conventional presupune un contract intre parti incheiat la notar si le-ar permite bancherilor sa recupereze mai repede banii de la fondul de garantare in cazul executarii silite, in timp ce ipoteca legala presupune ca totul sa se rezolve in instanta, ceea ce face ca bancile sa-si recupereze mai greu banii. Ipoteca legala nu implică plata unei taxe notariale.
Aceasta nu inseamna ca dupa modificarea Conventiei de garantare a creditelor contractate pentru cumpararea unei locuinte prin Programul „Prima Casa”, clientii nu vor mai plati taxe notarile, avand in vedere ca, in continuare, contractul de vanzare-cumparare al locuintei va fi inregistrat la notar.
Munteanu a aratat ca modificarile care vor fi aduse nu vor schimba structura Programului „Prima Casa”.
„Au fost clarificate unele aspecte legale, care intereseaza mai putin consumatorul, si au fost lamurite toate punctele care impiedicau programul. Pentru fiecare punct in parte am gasit un acord si a mai ramas ca unii consilieri juridici sa gaseasca formula legala pentru ca aceste aspecte sa fie puse in aplicare”, a spus vicepresedintele Raiffeisen Bank citat de NewsIn.
La intalnirea de marti de la Guvern au participat reprezentanti ai Ministerului Finantelor Publice, Fondului National de Garantare si cei ai mediului bancar: Banca Comerciala Romana, UniCredit Tiriac, OTP Bank, Bancpost, Raiffeisen si Credit Europe Bank.
20 de banci s-au inscris, pana pe 25 iunie, ultima zi pentru depunerea ofertelor, pentru programul „Prima Casa”, ofertele in valoare de 1,457 miliarde euro, depasind plafonul stabilit de Guvern de un miliard de euro. Programul a devenit operational de pe data de 8 iulie.
Cele 20 de banci care au depus oferte sunt: BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Romaneasca, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Tiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank si Garanti Bank.