Neil Armstrong vrea ca NASA sa ajunga din nou pe Luna. Buzz Aldrin: Uitati de Luna! Tinta urmatoare trebuie sa fie Marte
Astronautii Neil Armstrong si Buzz Aldrin, care au fost primii oameni ce au pasit pe Luna, in cadrul misiunii Apollo 11 din 1969, au opinii contradictorii legate de intentia NASA de a explora planeta Marte, informeaza Telegraph. Aldrin a cerut ca NASA „sa uite” de Luna si sa incerce sa intemeieze o colonie umana pe Marte, in timp ce Armstrong e de parere ca reluarea misiunilor spre Luna „este lucru corect ce trebuie facut in primul rand”.
Publicatia britanica sustine ca cei doi astronauti, care au pus piciorul pe Luna la 20 iulie 1969, au pareri diferite in ceea ce priveste urmatoarea destinatie spatiala a echipajelor NASA. Armstrong (78 de ani) si Aldrin (79 de ani) urmeaza sa tina prelegeri in cadrul unui eveniment organizat la Smithsonian National Air and Space Museum in Washington, in contextul aniversarii celor 40 de ani de la prima aselenizare.
Conform unor surse citate de Telegraph, Aldrin a cerut ca lumea „sa uite de Luna”, insistand pentru stabilirea unei colonii umane pe Marte, pentru a scapa de ravagiile schimbarilor climatice de pe Pamant.
Armstrong insa pare a avea o opinie diferita. „El nu crede la fel ca Aldrin in legatura cu o serie de probleme politice actuale”, a declarat biograful si prietenul lui Armstrong, James Hansen. „Buzz sugereaza ca trebuie sa renuntam sa mergem inapoi pe Luna si sa incepem sa exploram planeta Marte, iar pozitia NASA a fost cumva diferita de acest lucru. Sunt de parere ca Neil crede cu adevarat ca Luna este foarte importanta – nu numai ca el nu doreste sa mergem spre Marte, dar crede ca mergand inapoi spre Luna este lucru corect ce trebuie facut in primul rand; apoi sa folosim Luna ca un post avansat pentru misiunile pe Marte”, a afirmat Hansen.
Publicatia afirma ca, dupa ce s-au intors pe Pamant, cei trei astronauti din misiunea Apollo 11 nu au avut „o relatie de prietenie apropiata, asa cum s-ar fi asteptat unii”. Contactele dintre ei au fost rare si nu au aparut impreuna in public decat de cateva ori.
Michael Collins, cel de-al treilea astronaut al misiunii Apollo 11 care a ramas in modulul de comanda Challenger in timp ce Aldrin si Armstrong au coborat pe Luna,a spus despre cei doi fosti colegi ca sunt „straini amabili”.
Citeste mai multe despre aselenizare si vezi iimagini pe site-ul NASA.gov.