Sari direct la conținut

Deficit bugetar oficial de 11,3 miliarde lei, dupa 5 luni. Pentru a respecta acordul cu FMI, nu trebuie sa creasca peste 14,5 miliarde lei, la finalul lunii iunie

HotNews.ro

Veniturile la bugetul general consolidat au insumat 65,268 miliarde lei iar cheltuielile 76,572 miliarde le, deficitul bugetar situandu-se la 2,1% din PIB, adica 11,3 miliarde lei, în primele cinci luni ale anului, arata datele publicate de Ministerul Finantelor Publice (vezi documentul atasat).

La sfarsitul lunii iunie, potrivit acordului cu FMI, deficitul trebuie sa fie de 14,5 miliarde lei.

Estimarile prezentate de Ghorghe Pogea, la inceputul lunii iunie, aratau, potrivit Antena3, ca deocamdata situatia este in grafic: deficitul bugetar la 6 luni ar fi 2,7% din PIB, potrivit primelor evaluari, sub tinta convenita cu FMI, insumand 14,42 miliarde lei.

Deocamdata, datele pe primele 5 luni prezinta venituri de 65,268 miliarde lei. Din acestea, veniturile fiscale au insumat 37,7 miliarde lei iar cele nefiscale 5,542 mliarde lei.

Sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate sunt estimate la 520 milioane lei, 0,1% din PIB.

Contributiile din asigurari se ridica la 20.231,4 milioane lei, adica 3,8% din PIB, cea mai mare pondere in PIB a unor venituri.

Cheltuielile la 5 luni se ridica la 76,572 miliarde lei. Cheltuielile de personal, la bugetul general consolidat, au ajuns la 21 miliarde lei, adica 4% din PIB. Acestea sunt devansate de cheltuieluile cu asistenta sociala, care ajung la 4,9% din PIB.

6,1% din PIB il reprezinta transferurile si 1,2% cheltuielile de capital.

La 6 luni, potrivit datelor preliminare amintite, veniturile au fost de 77,23 miliarde lei, iar cheltuielile au insumat 91,65 miliarde lei, a precizat ministrul. Aceasta, in conditiile in care, in acordul cu FMI sunt prevazute, la finele lui iunie 2009 venituri bugetare proiectate de 77,351 miliarde lei , la bugetul general consolidat.

Datele finale privind executia bugetara din primele sase luni vor fi cunoscute in 25 iulie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro