BRAT continua parteneriatul cu PWC pentru auditul tirajelor, la tarife mai mici
Biroul Roman de Audit al Tirajelor continua parteneriatul cu PriceWaterhouseCoopers pentru auditul tirajelor in 2009 si 2010, in conditii contractuale similare cu cele de pana acum, dar la tarife cu 20% mai mici pentru fiecare categorie de publicatii auditata, a informat, luni, BRAT in newsletterul sau.
Acesta precizeaza ca BRAT si PWC au incheiat un protocol pentru a creste gradul de siguranta al auditului, protocol potrivit caruia „auditorul va utiliza in cadrul procesului de audit datele obtinute de BRAT in urma controlului pe teren efectuat in tipografii si la punctele de vanzare”.
BRAT anunta, totodata, ca in urma unei licitatii desfasurate la inceputul anului cercetarea SNA Focus, prin care sunt evaluate audientele publicatiilor inscrise, va continua sa fie intreprinsa impreuna cu Daedalus Group si Metro Media Transilvania, care deruleaza acest proiect in prezent. Noul contract cu cele doua firme se va desfasura pe o perioada de trei ani, Metro Media Transilvania urmand sa lanseze activitatea de cercetare si sa isi imparta activitatile de teren si introducere a datelor in mod egal cu Daedalus Group, companie care va realiza si bazele de date finale, va prelucra si evalua rezultatele.
Newsletterul BRAT noteaza, totodata, ca asociatia a fost sesizata de catre Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor ca formularele si regulamentele de audit ale asociatiei sunt utilizate de edituri care nu sunt membre BRAT, in vederea participarii la licitatii publice pentru achizitionarea de spatiu publicitar. BRAT arata ca „editurile care nu sunt membre ale asociatiei utilizeaza abuziv si ilegal documentatia BRAT, pentru prezentarea propriilor date de tiraj intr-o forma cat mai apropiata de cea a standardului realizat de asociatia noastra”.