Concurenta despre proiectul de act normativ de implementare a NetCity: Nu-l vom ataca in instanta pentru lipsa de aviz, ci pentru eventuale efecte anticoncurentiale
Consiliul Concurentei nu va ataca in instanta proiectul de act normativ cu normele de implementare ale proiectului NetCity (reteaua metropolitana de fibra optica a Capitalei) pentru lipsa avizului necesar din partea autoritatii de concurenta, ci pentru eventuale efecte anticoncurentiale, a declarat marti, Bogdan Chiritoiu, presedintele institutiei. Actul in cauza a fost aprobat luna trecuta de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, fiind transmis Prefecturii, care se poate exprima asupra legalitatii acestuia in maxim 6 luni.
Actul cu normele de implementare ale proiectului NetCity a fost aprobat la sfarsitul lunii mai a acestui an de Consiliul General al Municipiului Bucuresti, desi Consiliul Concurentei a avertizat ca documentul nu are avizul conform din partea autoritatii in cazul unui astfel de act care poate afecta concurenta.
Potrivit legii, Consiliul Concurentei ar putea face actiune in instanta pentru lipsa acestui aviz, insa Bogdan Chiritoiu spune ca prefera rezolvarea pe cale amiabila a acestei probleme.
„Consiliul Concurentei poate ataca in instanta, dar nu a facut-o inca. Nu atacam pentru lipsa de aviz, ci pentru efecte anticoncurentiale, daca se constata. In orice caz, eu sper sa gasim o cale amiabila. Consiliul a ridicat niste obiectii, inteleg ca unele au fost preluate de CGMB, iar in aceasta saptamana asteptam discutii cu expertii din Primarie pentru gasirea unei solutii. In lipsa unui aviz, prefectul poate sa actioneze. Daca suntem de parere ca sunt efecte anticoncurentiale putem deschide o investigatie, iar dupa aceasta putem ajunge si la etapa de a ataca in instanta, dar prioritatea mea este sa lucram cu buna intelegere”, a precizat marti Bogdan Chiritoiu.
Prefectura analizeaza inca dosarul
Contactati de HotNews.ro, reprezentanti ai Prefecturii au declarat ca „dosarul a fost comunicat Prefecturii si se afla la departamentul juridic pentru verificarea legalitatii acestuia”.
Oficialii institutiei nu au putut sa faca o estimare privind data finalizarii unei decizii asupra legalitatii acestui document.
Arbitrul telecom avertizeaza ca documentul nu rezolva posibila afectare a concurentei, Prefectura ameninta cu atac in instanta
In afara de Consiliul Concurentei, asupra acestui act de implementare NetCity s-a pronuntat si arbitrul telecom (ANCOM), care a avertizat ca si in forma revizuita adoptata de CGMB, actul nu rezolva problema posibilei afectari a concurentei pe piata telecom.
Mihai Atanasoaei, prefectul Capitalei, a declarat la inceputul acestei luni pentru HotNews.ro ca va face plangere in cazul in care proiectul de act normativ nu are avizele necesare si daca nu se obtin va apela la atacul in instanta.
Proiectul de hotarare al Primariei Bucuresti cere operatorilor de telecomunicatii sa-si repozitioneze retelele aeriene de comunicatii in subteran in maxim 120 de zile de la finalizarea unui tronson Netcity in zona respectiva. Potrivit actului, operatorii au de ales intre a folosi infrastructura retelei Netcity sau de a le ingropa in propria canalizatie, pe cheltuiala proprie.