Un avion Air France a aterizat de urgenta pe Aeroportul Baneasa, din cauza vremii nefavorabile
Un avion Air France a aterizat de urgenta, luni seara, pe Aeroportul Baneasa, din cauza conditiilor meteorologice, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantii Aeroportului.
Potrivit acestora, cursa a aterizat la ora 19,58 fara probleme. Sursele citate au relatat ca avionul trebuia sa aterizeze initial pe Aeroportul International „Henri Coanda”.
Reprezentantii Aeroportului Baneasa au precizat ca starea pasagerilor este buna.
Directorului Aeroportului Baneasa, Gheorghe Mihalcea a declarat ca, dupa aproximativ 15 minute, avionul, cu pasagerii la bord, va decola catre Aeroportul Otopeni.
Mihalcea a precizat ca aterizarea la Baneasa a fost determinata doar de conditiile meteorologice, care nu au permis aterizarea la Otopeni.
Pasagerii nu au fost lasati sa coboare din avion. Aeronava a fost alimentata cu kerosen, dupa care pasagerii au fost dusi pe Otopeni.
Update: Cinci curse aeriene care ar fi trebuit sa aterizeze pe Aeroportul International Otopeni au fost redirectionate, tot luni seara, catre alte aeroporturi, din cauza vremii nefavorabile.