myTouch 3G, un nou telefon cu Android, creste competitia pe piata telefoanelor de tip smartphone
Operatorul T-Mobile din Statele Unite ale Americii va vinde din august un nou telefon de tip smartphone care foloseste sistemul de operare open-source Android al Google, myTouch 3G, la pretul de 199 dolari, valoare similara cu a altor telefoane high-end lansate recent respectiv iPhone 3G S (varianta de 16 GB) si Pre, la pachet cu abonament pe doi ani, informeaza Reuters.
T-Mobile, divizia de telefonie mobila a Deutsche Telekom si al patrulea mare operator de telefonie mobila de pe piata americana, a precizat ca telefonul myTouch 3G este o versiune mai subtire si mai avansata a G1, primul telefon cu Android, creat ca si noul dispozitiv tot de catre producatorul taiwanez HTC.
Potrivit T-Mobile, avantajul myTouch 3G este acela ca telefonul poate fi personalizat, utilizatorii putand sa-si individualizeze meniurile, wallpaperele sau sa-si aranjeze aplicatiile.
Conform CNET, myTouch 3G a fost descris ca fiind mai subtire decat G1 si usor mai mic decat iPhone, avand ecran cu touchscreen de 3,2 inch, camera de 3,2 megapixeli. Terminalul suporta 3G si Wi-Fi.
CNet noteaza, de asemenea, ca myTouch intra pe piata intr-un moment in care fiecare mare producator de telefoane de tip smartphone si-a prezentat cele mai performante astfel de dispozitive. Trei astfel de mari producatori au inceput deja comercializarea acestor terminale din vara acestui an. Pre al Palm a fost lansat in reteaua Sprint Nextel in urma cu doua saptamani, a urmat lansarea N97 al Nokia si apoi a terminalului iPhone 3G S al Apple.
Mai multe detalii, aici.