Saab, aproape de a fi cumparata de Koenigsegg, un mic producator suedez de masini sport
Producatorul de automobile Saab din grupul General Motors va fi cumparat de compania suedeza Koenigsegg, cunoscuta pentru productia de masini sport ce pot atinge aproape 400 km/k, noteaza AFP, citand televiziunea nationala din Suedia SVT. Inca se mai poarta negiocieri, iar Koenigsegg va fi ajutata de fonduri norvegiene de investitii in achizitia Saab. Koenigsegg are 45 de angajati si produce doar cateva masini pe an, dar le vinde cu peste un milion de euro/exemplar.
Televiziunea suedeza a anuntat ca s-a semnat deja o scrisoare de intentie, insa negocierile sunt departe de a fi terminate si ar mai putea dura cateva luni. Saab si GM nu au dorit sa comenteze informatia.
Saab a fost scoasa la vanzare de General Motors, dupa ce vanzarile au scazut mult, iar productia a ajuns anul trecut la doar 93.000 de masini. Compania a intrat intr-un amplu proces de reorganizare, iar informatiile arata ca in afara de Koenigsegg, alte doua companii, fonduri amerciane de investitii, sunt interesate de producatorul modelelor 9-3 si 9-5.
Compania are datorii de circa un miliard de euro datorii, iar in Suedia are 3.400 de angajati, insa daca ar da faliment se estimeaza ca 15.000 de locuri de munca de la furnizori ar fi in pericol. Saab are 0,3% din piata auto europeana, iar vanzarile sale au scazut cu 53% in primele patru luni.
Koenigsegg a fost fondata in 1994 de afaceristul suedez Christian von Koenigsegg. sase ani mai tarziu a fost produsa prima masina, iar in 2002 a fost vandut primul automobil. Compania are 45 de angajati iar anul trecut a vandut cam 20 de masini ce costa un milion de euro bucata si ating viteze maxuime de circa 390 km/h.