Sari direct la conținut

Ce ziare quality traiesc la anul?

Media lui Comanescu

Pe nou-lansatul blog, Dragos Stanca a plasat niste predictii despre ziarele quality, dintre care, spune el, se vor mai afla pe piata cel mult trei la 1 iunie 2010. Imi place relativizarea notiunii “quality” in textul respectiv, fiindca e vorba de ziare pozitionate printr-un statement in zona aia. De fapt, cred ca avem de-a face cu vreo doua mid-marketuri care vand acceptabil, dar sunt in scadere (in lipsa marilor campanii), “Evenimentul zilei” si “Jurnalul national”, plus “Adevarul”, un ziar care isi cauta formula si creste mai ales datorita colectiei de carte, deocamdata.

Asta da, oarecum, si lista titlurilor cu sanse de supravietuire pe print. Supravietuirea nu inseamna si rentabilitate la 1 iunie 2010, naiba stie cum or fi vanzarile de publicitate atunci, dar oricum, cele doua ziare detinute de romani par a fi pornit la drum lung fie si numai pentru ca investitiile in marketing, prin colectiile de carte, sunt substantiale. Despre “Evenimentul zilei”, Michael Ringier si altii au lasat sa se inteleaga in repetate randuri ca nu au de gand sa-l inchida sau vanda, iar din putinul pe care-l stiu din respectivul grup media, asa pare a fi. Cine ar putea muri si de ce?

– “Cotidianul”. Dupa ce o pornise-n sus, promitator, pare a fi condamnat la zona sub 20 de mii de exemplare. Faptul ca Dragos Stanca, manager in Realitatea-Catavencu, grupul care detine ziarul fondat de Ion Ratiu, da numai trei supravietuitori, iar supravietuitorii sunt usor de evidentiat ca mai sus, ar putea fi un indiciu. Dincolo de asta, in ciuda unor articole bune si a numerosi jurnalisti valabili, ziarul nu si-a gasit un drum. Dincolo de raportul calitate-tiraj pe care nu mi-l pot explica, ceea ce e miraculos la acest ziar e mai curand supravietuirea, dupa nu stiu cate formule de management schimbate.

– “Ziua”. Scaderea continua si dupa plecarea lui Sorin Rosca Stanescu, daca la “Cotidianul” te miri cum de nu si-a gasit drumul, la “Ziua” vezi prea putine eforturi de trecere in mileniul actual, sper sa nu se supere cineva de-acolo pe mine, sau in definitiv, n-au decat sa se supere, ca oricum se supara toata lumea ori de cate ori scriu.

– “Gardianul”. Se aplica si la el ce spuneam despre “Ziua”.

– “Romania libera”. Nu stiu cum de se mentine. Pacat de cate-o sclipire, dar in rest…

Citeste restul materialului si comenteaza pe Media lui Comanescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro