Sari direct la conținut

Cum se calculeaza impozitul minim: 5 pasi de urmat

HotNews.ro

Fragmente din prezentarea MAZARS:

CINE datoreaza impozitul minim

•Contribuabili platitori de impozit pe profit, cu unele exceptii –Titlul II, art. 18 CODUL FISCAL (CF)

•Contribuabilii platitori de impozit pe venitul microintreprinderilor–Titlul IV, art. 107 CF

•Atentie: NU persoanele fizice autorizate (Titlul III CF)

Platitori de impozit de profit, care datoreaza impozit minim:

•Contribuabilii care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeaza aceste venituri in baza unui contract de asociere – art. 18 (1) CF– Mod specific de calcul, existent si inainte de 01.05.2009

•Persoanele juridice romane – art. 18 (2) si art. 13 (a) CF

•Persoanele juridice straine care desfasoara activitate prin intermediul unui sediu permanent in Romania – art. 18 (2) si art. 13 (b) CF

Impozitul minim – contribuabili exceptati

•Persoanele juridice straine si persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitate in Romania intr-o asociere fara personalitate juridica – art. 18 (2) si art. 13 (c) CF

•Persoanele juridice straine care realizeaza venituri din/sau in legatura cu proprietati imobiliare situate in Romania sau din vanzarea/cesionarea titlurilor de participare detinute la o persoana juridica romana – art. 18 (2) si art. 13 (c) CF

•Persoanele fizice rezidente asociate cu persoane juridice romane, pentru veniturile realizate atat in Romania cat si in strainatate din asocieri fara personalitate juridica – art. 18 (2) si art. 13 (c) CF

Contribuabilii scutiti la plata impozitului pe profit – art. 18 (2) si art. 15 CF:

  • trezoreria statului
  • institutiile publice
  • fundatiile romane constituite ca urmare a unui legat
  • cultele religioase
  • institutiile de invatamant particular acreditate, precum si cele autorizate
  • asociatiile de proprietari constituite ca persoane juridice si asociatiile de locatari recunoscute ca asociatii de proprietari
  • Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar, Fondul de compensare a investitorilor, Banca Nationala a Romaniei, Fondul de garantare a pensiilor private
  • organizatiile nonprofit, organizatiile sindicale si organizatiile patronale
  • persoanelor juridice care au obtinut, inainte de 1 iulie 2003, certificatul permanent de investitor in zona defavorizata, care mai beneficiaza de scutirea impozitului pe profit – art. 18 (2) si art. 38 (1) CF
  • Societatea Nationala „Nuclearelectrica” S.A – art. 18 (2) si art. 38 (8) CF
  • societatile in inactivitate temporara inscrisa in registrul comertului – art. 237 din Legea nr. 31/1990, HG 44/2004, pct. 115
  • contribuabilii care intra in inactivitate temporara in cursul anului, platesc impozit minim pana la data cand societatea inregistreaza la oficiul registrului comertului cererea de inscriere de mentiuni
  • daca perioada de inactivitate temporara inceteaza in cursul anului, se plateste impozit minim de la data incetarii inactivitatii temporare, corespunzator cu perioada din an ramasa pana la 31 decembrie
  • contribuabilii infiintati in cursul anului – pentru anul in care se inregistreaza la oficiul registrului comertului (platesc impozit pe profit) – HG44/2004, pct.116
  • societatile care la data de 1 mai 2009 se aflau in inactivitate temporara si aceasta inceteaza in cursul anului 2009, pentru perioada aferenta de la incetarea inactivitatii pana la 31 decembrie 2009 – HG44/2004, pct.116.

PERIOADA pentru care se datoreaza impozit minim:1 MAI 2009 –31 DECEMBRIE 2010

Transele de venit sunt: VENITURI TOTALE AN PRECEDENT MINUS VENITURI EXCEPTATE

Veniturile totale, obtinute din orice sursa, inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad:

•veniturile din variatia stocurilor

•veniturile din productia de imobilizari corporale si necorporale

•veniturile din exploatare, reprezentand cota-parte a subventiilor guvernamentale si a altor resurse pentru finantarea investitiilor

•veniturile din reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, conform reglementarilor legale

•veniturile rezultate din anularea datoriilor si a majorarilor datorate bugetului statului, care nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementarilor legale

•veniturile realizate din despagubiri de la societatile de asigurare

•veniturile neimpozabile, prevazute expres in acorduri si memorandumuri aprobate prin acte normative

CUM se calculeaza impozitul pe profit in perioada 1.05.2009-31.12.2010

5 pasi de urmat

Pasul 1

Se calculeaza impozitul pe profit aferent trimestrului/anului, potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal

Pasul 2

Se determina incadrarea in transa de venituri totale anuale, in functie de veniturile totale anuale inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad veniturile exceptate

Pasul 3

Se stabileste impozitul minim anual/trimestrial datorat corespunzator transei de venituri totale anuale, determinata la pasul 3

Pasul 4

Se compara impozitului pe profit trimestrial/anual cu impozitul minim trimestrial/anual

Pasul 5

Se plateste impozitul la nivelul sumei celei mai mari.

CUM se calculeaza impozitul pe venitul microintreprinderilor in perioada 1.05.2009-31.12.2010

5 pasi de urmat

Pasul 1

Se calculeaza impozitul pe venitul microintreprinderii aferent trimestrului/anului, prin aplicarea procentului de 3% asupra bazei impozabile

Pasul 2

Se determina incadrarea in transa de venituri totale anuale, in functie de veniturile totale anuale inregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent, din care se scad veniturile exceptate

Pasul 3

Se stabileste impozitul minim anual/trimestrial datorat corespunzator transei de venituri totale anuale, determinata la pasul 3

Pasul 4

Se compara impozitul pe venit microintreprinderi trimestrial/anual cu impozitul minim trimestrial/anual

Pasul 5

Se plateste impozitul la nivelul sumei celei mai mari.

IMPLICATII ale impozitului minim

  • Impozitul minim este cheltuiala nedeductibila fiscal.
  • Plata impozitului de catre societati care realizeaza pierdere.
  • Plata impozitului de catre societati care nu realizeaza venituri.
  • Cele mai afectate sunt firmele care se incadreaza in primele transe de venit, pentru care impozitul minim datorat inseamna un procent din venituri care variaza intre 0 si 8,27%.
  • Impozitul minim afecteaza microintreprinderile care se incadreaza in primele doua transe de venit, pentru care impozitul minim datorat inseamna un procent din venituri care variaza intre 0 si 8,27%. Pentru celelalte 2 transe de venit aplicabile, impozitul minim datorat inseamna un procent din venituri sub 3%, deci sub nivelul impozitului calculat conform Titlului IV.
  • Sunt afectate microintreprinderile care in anul precedent au avut venituri mult mai mari decat in anul curent.

Modalitati de optimizare

  • Dizolvarea firmelor fara activitate sau suspendarea activitatii pe o perioada de maximum 3 ani pe perioada cuprinsa intre 1 mai 2009 si data cererii de suspendare temporara a activitatii la Registrul Comertului se datoreaza impozit minim, corespunzator numarului de luni scurse in aceasta perioada si transei de venit
  • Dezavantaje: costul operatiunii de dizolvare/suspendare; intocmirea situatiilor financiare finale in caz de dizolvare
  • Dizolvarea actualei firme si infiintarea alteia noi – firmele nou infiintate nu datoreaza impozit minim in anul infiintarii
  • Schimbarea formei de organizare, ca persoana fizica autorizata sau profesie liberala – in cazul veniturilor din activitati independente nu se datoreaza impozit minim
  • Dezavantaj: raspunderea persoanei fizice autorizate este nelimitata, in timp ce raspunderea asociatilor unui SRL este limitata la valoarea capitalului social.

Impact economic – sectoare puternic afectate

  • investitiile noi – in faza de start up afacerile au cheltuieli mari si inregistreaza pierdere, dar platesc acest impozit
  • investitiile mari – achizitia de echipamente tehnologice scumpe, amortizate prin amortizare accelerata (metoda garantata de codul fiscal) poate genera pierderi fiscale
  • firmele de retail – in conditii de criza economica, retailerii sunt obligati sa aplice discounturi semnificative si sa faca cheltuieli crescute de publicitate si marketing, ceea ce conduce la inregistrarea de pierderi reale
  • industria alimentara este extrem de expusa la obligatia de a plati un impozit disproportionat pentru ca productia alimentara, care este dependenta de agricultura, inregistreaza fluctuatii reale mari de la un an la altul
  • tranzactiile imobiliare facute in pierdere in aceasta perioada de depreciere a activelor sunt penalizate cu un cost suplimentar.
  • comertul cu autovehicule si motociclete

Sursa informatiilor: MAZARS

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro