Sari direct la conținut

Gartner: Vanzarile de telefoane mobile la nivel mondial au scazut cu 9,4% in primul trimestru din 2009

HotNews.ro

Vanzarile mondiale de telefoane mobile au scazut la nivel mondial cu 9,4% in primul trimestru din acest an, pana la 269,1 milioane unitati, fata de perioada similara din 2008, prima contractie anuala a acestei industrii inregistrata intr-un prim trimestru, potrivit datelor companiei de cercetare si consultanta in IT Gartner, informeaza Bloomberg. Daca Nokia a pierdut din cota de piata, Samsung Electronics si LG Electronics au castigat. In perioada mentionata insa, vanzarile de telefoane mobile de tip smartphone au crescut cu circa 13%, pana la peste 36,4 milioane terminale.

Incetinirea economica la nivel mondial a redus din avantul consumului inregistrat in regiunea Asia Pacific, piata cu rezultate foarte bune in aceasta perioada a anului.

In primele trei luni din acest an, cota de piata a Nokia a scazut pana la 36,2%, cu peste 97,3 milioane telefoane vandute fata de cele peste 115,1 milioane unitati in perioada similara din 2008. Samsung s-a clasat pe locul secund cu o cota de piata de 19,1%, in crestere fata de o cota de 14,4% in perioada similara din 2008, iar LG Electronics s-a clasat pe locul trei cu o cota de piata de 9,9% fata de 8% in trimestrul similar din 2008.

Cota de piata a Motorola a scazut pana la 6,2% fata de 10,2% in primul trimestru din 2008, iar cota de piata a Sony Ericsson a scazut la 5,4% fata de 7,5% in aceeasi perioada a anului trecut.

In pofida scaderii vanzarilor totale de telefoane mobile, vanzarile de telefoane mobile de tip smartphone au crescut cu aproape 13% pana la peste 36,4 milioane unitati, fata de cele 32,3 milioane telefoane vandute in acelasi trimestru din 2008.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro