Nokia E52, un nou telefon de business la care bateria tine pana la 28 de zile, va fi lansat in Romania in trimestrul trei din acest an
Nokia a prezentat miercuri la Varsovia in premiera mondiala cel mai nou telefon din seria sa de business – E52, terminal despre a carui baterie producatorul finlandez sustine ca are o perioada de stand-by de pana la 28 de zile. Telefonul va fi lansat in trimestrul trei din acest an, inclusiv in Romania, iar pretul recomandat pentru retail este de 245 euro (fara taxe).
Jan Kolimar, seful Nokia pe zona Europei Centrale si de Est, a precizat pentru HotNews.ro ca noul telefon va ajunge in Romania in trimestrul trei din acest an, in jurul datei lansarii pe plan international.
E52 este un telefon construit in jurul bateriei, producatorul sustinand ca aceasta ofera opt ore de convorbiri si tine pana la aproape o luna cand este in stand-by. Pretul recomandat pentru retail este de circa 300 euro cu taxe incluse. Terminalul are un display de 2,4 inchi si vine la pachet cu un card de memorie de 1GB.
Nokia sustine ca este cel mai subtire smartphone al sau, respectiv 9,9 mm. E52 dispune de asemenea si de un sistem de diminuare a zgomotelor de fundal in timpul convorbirilor.
Kolimar nu a dorit sa dea informatii despre mersul operatiunilor Nokia din Romania si nici despre evolutiile financiare pentru zona Europei Centrale si de Est.
Detalii si aici.