Sari direct la conținut

SUA: In aprilie, somajul a atins maximul ultimilor 25 de ani (analisti)

HotNews.ro

Cel mai probabil, somajul din Statele Unite a atins, in luna aprilie, cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, ceea ce arata ca piata muncii va fi unul dintre ultimele sectoare care va iesi din aceasta recesiune, cea mai grava din ultimii 50 de ani, considera analistii intervievati de Bloomberg.

Rata somajului a urcat la 8,9% luna trecuta, de la 8,5% in martie, iar angajatorii au concediat cel putin 600.000 de muncitori, pentru a cincea luna consecutiv, considera analistii.

Estimarile apar cu doar cateva zile inaintea publicarii datelor oficiale privind piata muncii, asteptate vineri, 8 mai. Astfel, de la inceputul recesiunii, in decembrie 2007, 5,7 milioane de americani au ramas fara loc de munca.

Analistii mai spun ca rata somajului in SUA va fi de 9,5% la sfarsitul acestui an, urmand sa creasca la 9,7% in 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro