Citroen Romania vrea sa scada mai putin decat piata si sa-si urce cota de la circa 1,2%, la 2%
Citroen estimeaza ca, in cel mai bun caz vanzarile sale in Romania vor fi la nivelul de anul trecut, insa obiectivul principal este sa-si mareasca, de la 1,2% in decembrie 2008, la 2% cota de piata, a spus Didier Gerard, seful filialei romane, la evenimentul de lansare al C3 Picasso. Francezii vor sa deschida doi dealeri noi anul acesta si inca cinci in 2010.
Citroen a vandut anul trecut circa 3.900 de masini in Romania, echivalentul unei cote de 1,2% din piata. Anul acesta, pe fondul conditiilor grele din piata, o estimare viabila ar fi vanzari de 4.000 de unitati, ceea ce ar echivala cu o cota de 2%, pe o piata totala care va ajunge de la circa 320.000 de automobile in 2008, la 200.000 anul curent, crede Gerard.
In termen de cativa ani, Citroen isi propune atingerea in Romania a cotei pe care marca o are in Europa, de 6%.
Citroen si-a deschis in 2007 birou de reprezentanta in tara, iar in prezent are 18 dealeri si pana la finele anului ar vrea sa mai adauge doi. In 2010 planul prevede cresterea numarului de dealeri la 25.
In primele trei luni ale anului marca franceza a vandut 616 automobile in Romania, echivalentul unei cote de 1,8%. Renault avea o cota de 6,9% din piata, iar Peugeot 3,9%.
In Romania, Peugeot, partenerul Citroen in grupul PSA, are vanzari de trei ori mai mari. In Europa cele doua marci sunt mai apropiate la vanzari, in primele trei luni Peugeot avand o cota de 6,8%, iar Citroen de 5,8%.
Citroen a lansat oficial in tara monovolumul C3 Picasso, cu preturi cuprinse intre 12.000 euro si 17.250 euro, TVA inclus.