Sari direct la conținut

Liga, un cartof fierbinte pentru RCS-RDS si Intact/Antena

Media lui Comanescu

S-a mai scris despre faptul ca intre Intact/Antena si RCS-RDS au intervenit in aceste zile interese divergente legate de costisitoarele meciuri din Liga, pe care cele doua companii le-au castigat anul trecut in cartel la licitatie, contra a peste 90 de milioane de euro. Problema e ca investitia nu s-a dovedit a fi deocamdata una rentabila, iar meciurile au devenit un cartof fierbinte. Care vor fi consecintele? Se darama GSP TV-urile? Pleaca RCS-RDS cu meciurile si isi infiinteaza un canal propriu? Se duc meciurile in alta parte?

Zilele trecute, s-a vorbit despre o sedinta care a avut loc la Intact/Antena cu privire la intreaga poveste. Conform unor surse din grupul mentionat, la mijloc se mai afla si o datorie pe care RCS-RDS o are catre grupul Voiculescu, legata de drepturile pentru meciuri. A mai contat si achizitia drepturilor pentru Primera Division la RCS-RDS si zvonurile ca aceasta companie ar intentiona sa-si lanseze un canal propriu de sport. Se vorbea chiar despre iesirea din emisie a GSP TV, ipoteza care a fost ulterior dezmintita neoficial.

Oricum ar sta lucrurile, formula actuala, cu meciurile de Liga pe GSP TV, nu mai pare probabila. E posibil un GSP fara ele, ceea ce ar insemna ca telecomanda ar putea include intr-un viitor apropiat numai televiziuni de sport fara fotbal (intern) 🙂

Nu putem sti exact ce contine contractul dintre RCS-Antena si Liga, dar daca grupul Voiculescu renunta la meciuri, ar putea avea de platit niste penalizari, posibil mai mici decat pierderile generate de contract. Pe de alta parte, nu cred ca meciurile ar ramane automat la RCS-RDS, fiindca un nou contract pentru drepturi pare necesar. Disponibila pentru o asociere oarecare ar putea fi Realitatea-Catavencu, care a achizitionat anul trecut Telesport, dar nu a mai obtinut meciurile.

Oricum ar sta lucrurile, ideea ca meciurile de Liga vor fi o marfa disponibila pentru toata lumea, asa cum cer microbistii, e destul de indepartata. Apropo, eu unul nu cred deloc in argumentatia cu interesul public si fotbalul…

Deocamdata, RCS-RDS nu comenteaza, iar Intact/Antena a dezmintit plecarea lui Radu Naum din fruntea GSP TV, despre care au aparut informatii in presa. Pe langa faptul ca formula actuala, cu meciurile pe GSP preluat de RCS-RDS, este incerta la viitor, e de remarcat noua pozitie a cablistilor, de gatekeeperi pe continut, lucru pe care il anticipam pe la inceputurile acestui blog. Posturile TV nu mai sunt singurii ofertanti de grila, ca sa spun asa, iar cablistii isi amelioreaza ofertele cu posturi detinute in exclusivitate. Oare faptul ca Cine Star, Action Star si Comedy Star de la Realitatea-Catavencu sunt exclusiv pe Dolce are vreo importanta in ecuatia de mai sus, macar la timpul viitor?

P.S.: Multe din detaliile intelegerii dintre Liga si RCS-Antena imi scapa, fotbalul nu ma intereseaza si am urmarit acest business doar in linii mari. Sper ca nu am gresit cu nimic mai sus. Astept cu interes precizarile.

Citeste si comenteaza pe Media lui Comanescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro