Sari direct la conținut

Dezvoltator imobiliar: avem costuri cu 25% mai mici decat inainte de criza

cradleoffilth.ning.com

Intr-un interviu acordat Daily Business, unul dintre dezvoltatorii imobiliari care are in plan inceperea unor lucrari in acest an a declarat urmatoarele:

Anul trecut ne estimam costul de constructie la 700-750 euro pe mp, chiar 800 euro, acum ne-am bugetat pentru primul proiect circa 600 euro pe mp, deci cu pana la 25% mai putin.

Nu stiu daca l-a luat gura pe dinainte si a spus mai mult decat trebuia sa spuna, insa, este pentru prima data cand cineva “din interior” confirma reducerea costurilor avansand si un procent, respectiv 25%. In plus, aflam si ca un metru patrat de constructie costa 600 de euro (desi daca a declarat 600, ne putem astepta ca acesta sa fie de fapt mai mic).

Spuneam aici ca in urmatorii ani, dezvoltatorii imobiliari vor putea construi mult mai ieftin, in principal pe fondul scaderii preturilor materialelor de constructii care s-au ieftinit cu cel putin 30% fata de anul trecut si al scaderii preturilor terenurilor care, in unele cazuri, au pierdut jumatate din valoare.

In aceste conditii, cei care intentioneaza sa inceapa dezvoltarea unor ansambluri rezidentiale in acest an, pot cu usurinta sa obtina un pret final de sub 1.000 euro/metru patrat cu TVA si profit de 15-20% inclus.

Singura problema este ca apartamentele a caror constructie incepe in 2009 vor fi livrate pe piata cel mai devreme in 2011-2012.

Citeste si comenteaza pe khris.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro