Sari direct la conținut

Un milion de lei ajutor pentru presa clujeana: bani de trecut criza sau de cumparat tacerea?

HotNews.ro

Consiliul Judetean Cluj a anuntat, la inceputul saptamanii, un pachet de sprijin pentru presa locala. Intr-un moment in care la Bucuresti organizatii precum CRP si autoritatile centrale doar discuta pe tema unor masuri de sustinere a presei pe timp de criza, CJ Cluj trece la fapte prin presedintele Alin Tise, care evalueaza pachetul de sprijin la circa un milion de lei (aproximativ 240.000 euro).

Alin Tise a afirmat, pentru HotNews.ro, ca intentia sa dateaza inca din toamna, dar ca el este, inca, in cautarea unei solutii „care sa nu lase loc de discutii”.

Initiativa lui Alin Tise este laudata de sefii mai multor redactii clujene, citati de Citynews.ro. Pe de alta parte, Asociatia Profesionistilor din Presa Cluj respinge intr-un comunicat de presa ideea „subventionarii presei clujene de la bugetul Consiliului Judetean si considera ca aceasta initiativa a presedintelui CJ, Alin Tise, ar afecta independenta jurnalistica ramasa in mass-media locala”.

Potrivit comunicatului Asociatiei, „APPC isi exprima uimirea ca presedintele CJ doreste sa stabileasca impreuna cu patronii de presa criteriile pe baza carora ar urma sa aloce bani presei locale. Din moment ce respectiva suma a fost deja prevazuta in buget, asa cum a declarat domnul Tise, APPC apreciaza ca este de datoria forului judetean sa isi asume raspunderea pentru cheltuirea ei. Orice intelegere informala sau acord scris cu patronii de presa ar leza credibilitatea mass-media clujene, afectata deja de compromisurile politico-financiare din ultimul an.”

Potrivit lui Alin Tise:

  • Proiectul CJ Cluj vizeaza presa scrisa si TV
  • Intentia a fost avansata initial in toamna anului trecut
  • Discutiile cu patronii de presa clujeana au inceput deja, dupa ce a fost stabilit bugetul. O decizie se va contura dupa ce va avea loc o intalnire comuna cu toti patronii de presa
  • El spune ca „este vorba de parteneriate pe care le facem cu intreaga presa clujeana”, dar criteriile trebuie sa poata fi contabilizate.
  • Parteneriatele vor include proiecte de publicitate si de promovare a actiunilor CJ Cluj
  • Este vorba despre „parteneriate pe care (CJ Cluj) oricum le facea, dar le facea probabil la un alt nivel si dupa alte criterii. Iar acum vrem ca aceste criterii sa fie obiective, transparente si cu participarea intregii prese clujene.”

Alin Tise: Discutam despre parteneriate pe care CJ Cluj oricum le facea, dar le facea la un alt nivel si dupa alte criterii

Rep.: Cum vedeti dumneavoastra ca ar putea fi stabiliti beneficiarii unui astfel de sprijin, dupa ce criterii vor fi ei alesi?

Alin Tise: Am spus si ieri (luni – n.r.) in conferinta de presa ca doresc ca aceste criterii sa fie criterii obiective pe care le accepta toata lumea, fie ca e vorba de presa scrisa, fie de audiovizual. Noi, in calitate de autoritati publice, nu putem face donatii sau sa facem cadouri presei, ci, din punctul nostru de vedere, putem face parteneriate sau sa avem proiecte comune cu presa. Avem bani alocati pentru mediatizari-publicitate de proiecte si in acelasi timp avem in plan actiuni de promovare a judetului sau de promovare a actiunilor noastre, ca si Consiliu Judetean. Acest parteneriat poate aparea in aceasta forma legala, de actiuni publice si publicitate pe proiecte punctuale. Nu putem in alta forma si presa de la Cluj a inteles ca in aceasta forma de parteneriat, prin care promovam judetul, putem face aceasta colaborare prin care noi sa sprijinim trusturile de presa tocmai pentru a-si mentine locurile de munca.

Rep.: Deci nu este vorba doar de presa scrisa…

Alin Tise: Este vorba si de TV. Voi avea avea o intalnire cu patronii de presa din judetul nostru si-mi doresc ca, de comun acord, sa gasim anumite criterii obiective pe care sa le aplicam si pe care sa le respecte cu totii. Pentru ca altfel riscam sa intram in alt plan si sa fim acuzati ca suntem partinitori. Or acest lucru eu nu mi-l doresc.

Rep.: Cum se vor incadra in buget cei 1 milion de lei? Ce vor reprezenta acesti bani, cum ar putea fi alocati ei?

Alin Tise: In capitolele noastre bugetare, la capitole si subcapitole, pe publicitate, pe proiecte de promovare, pe parteneriate avem cuprinse aceste sume care in total fac aproximativ suma de care vorbeati si vom discuta punctual, pe fiecare din aceste capitole bugetare, exact pe linia presei. Vom vedea la publicitate, legal, ce avem de promovat, la ce valoare pe anul acesta. La parteneriate, ce parteneriate avem, pe ce domenii, cu care dintre trusturile de presa si televiziune. Si alte astfel de actiuni.

Rep.: Ce riscuri vedeti in perceptia acestui pachet de sprijin ca ajutor de stat?

Alin Tise: Este o intentie de buna credinta a noastra si daca vom gasi intelegere din partea presei o vom face, daca nu, nu. Sunt lucruri care, daca nu sunt transate, nu pot merge pana la capat. Am speranta ca impreuna cu mine patronii din Cluj vor gasi o solutie obiectiva pe care sa o aplicam intocmai, astfel incat sa nu lase loc de discutii.

Rep.: Veti veni dumneavoastra cu propuneri sau le asteptati de la patronii de presa?

Alin Tise: Voi veni eu cu propuneri si vor veni si dansii, pentru ca nu am o idee dinainte formata de vreme ce vreau sa ma vad cu dansii. Daca am ideea din start nu ar avea rost sa ma vad cu dansii.

Rep.: Are legatura aceasta oferta cu recentele discutii dintre CRP si premierul Emil Boc, pe tema unor posibile masuri de sustinere a presei?

Alin Tise: Nu are. Eu am avansat initial aceasta propunere in urma cu cateva luni, mult-mult mai inainte, inca din momentul in care am gandit bugetul, inca din toamna anului trecut am facut aceasta declaratie prima data.

Rep.: Ati inceput discutiile cu patronii mass-media clujene? Ce termen limita luati in considerare in acest sens?

Alin Tise: Da, am discutat punctual cu o parte dintre ei, dar urmeaza sa avem intalnirea cu toti. Am discutat si cu reprezentantii din presa scrisa, cu trei-patru patroni, am discutat si cu patroni de televiziune, deja mare parte din plaja mass-media am acoperit-o prin discutii punctuale, insa va trebui sa discutam impreuna pentru a ajunge la criteriile definitive pe care sa le acceptam cu totii. Au fost tot felul de propuneri, sa tinem cont de tiraj, de vanzari, de acoperirea televiziunilor, de rating, de multe altele. Sunt propuneri diverse. Insa vom merge pe criterii pe care le putem si contabiliza, nu pe criterii pe care n-ai cum sa le controlezi.

Am inceput discutiile de la aprobarea bugetului nostru, acum o luna – o luna si jumatate. Nu ne-am propus un termen limita pentru incheierea discutiilor. Eu sper ca in scurt timp, in aceasta luna sa finalizam, sa ajungem la o concluzie.

Rep.: Cum apreciati riscul ca acest pachet sa fie interpretat drept o formula de conditionare a presei inainte de alegerile europarlamentare?

Alin Tise: Nu are cum sa fie o conditionare a presei. Am spus ca este vorba de parteneriate pe care le facem cu intreaga presa clujeana. Deci nu discutam aici de implicarea politicului in presa si nici de conditionare. Cei care ma cunosc stiu ca nu am interferat in niciun moment si nici nu am aceasta competenta, sa interferez in politica editoriala a presei. Puteti intreba aici toata presa clujeana. Discutam strict de actiuni pe care Consiliul Judetean le face pentru promovarea judetului, mediatizarea proiectelor, parteneriate pe care oricum le facea, dar le facea probabil la un alt nivel si dupa alte criterii. Iar acum vrem ca aceste criterii sa fie obiective, transparente si cu participarea intregii prese clujene.

HotNews.ro a scris despre initiativele privind posibile masuri de sprijin pentru presa, din partea autoritatilor publice, aici.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro