UPDATE Proiectul Dambovita Center a fost aprobat de consilierii Capitalei
Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat, luni, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) privind construirea complexului Dambovita Center, care isi propune sa construiasca, pe malul raului care traverseaza Capitala, cea mai inalta cladire din Romania, cu 34 de etaje si 155 de metri inaltime, anunta NewsIn.
Proiectul a obtinut 28 de voturi pentru, cu unul mai mult decat numarul necesar pentru a fi aprobat. Consilierii PSD si PNL au votat impotriva, iar cei ai PD-L, sustinatori ai proiectului, i-au acuzat pe liberali de duplicitate si campanie de imagine, invocand faptul ca proiectul a fost aprobat de guvernul Tariceanu, in 2007.
In sala de sedinte au fost prezenti si reprezentanti ai societatii civile, care s-au opus proiectului si au anuntat ca intentioneaza sa atace in instanta decizia CGMB.
Conform acestui proiect, in zona urmeaza a fi construite alte doua turnuri, cu 26 si, respectiv, 30 etaje. Proiectul are aprobarea comisiei de urbanism a Capitalei, ai carei membri au fost numiti de primarul general Sorin Oprescu.
Proiectul imobiliar este dezvoltat de grupul israelian Plaza Centers.