FOTOGALERIE Luna Amara a concertat in deschiderea festivalului One World Romania: Uitasem cat de bine suna formatia asta
Avand la baza moto-ul „gandeste cu capul tau!”, cea de-a doua editie a Festivalului One World Romania a debutat miercuri seara, la Sala ArCub, cu un concert Vlaicu Golcea & Marta Hristea si Luna Amara. One World Romania este un festival de film documentar dedicat drepturilor omului si se desfasoara, in acest an, in perioada 18-23 martie.
Deschiderea festivalului s-a facut in jurul orei 20:00, cand Vlaicu Golcea si Marta Hristea au urcat pe scena ArCub pentru trei piese „jazzy”, printre care Fata dalba de-mparat si Glas, ultima fiind o piesa scrisa alaturi de Electric Brother.
Au urmat apoi o serie de interventii ale unor invitati precum Theodor Paleologu, Ministrul Culturii, dar si emotionantul discurs al unui calugar birmanez, care a vorbit despre tara sa, aflata sub un regim militar. „Please, don’t forget that you are so lucky that 20 years ago your country is free! And I want to remind you today that – please don’t forget – Burma is not free yet!”
Putin dupa 21:00, a venit momentul mult asteptat, fapt dovedit si de numarul extrem de mare de fani. Formatia Luna Amara a venit miercuri seara intr-o „formula” mai degraba acustica si mai putin hard. Baietii au inceput cu piese de albumul nou, care va aparea in luna mai a acestui an: Into Another si True Sunshine.
Mihnea Blidaru, unul dintre cele doua voci de la Luna Amara, avea sa recunoasca: „nu suntem obisnuiti cu atat de multi oameni stand jos.” Intr-adevar, o sala arhiplina avea sa primeasca imediat acordurile piesei Downtown Jesus.
Au urmat, de pe noul album, Chihlimbar, Hunt The Wire si Dead Ends, dar tot cantecele vechi au fost cele care au impresionat sala. „Urmeaza o piesa dedicata acelor oameni care de multe ori cred ca asigura linistea si ordinea, cand de fapt asigura dezordinea si linistea noastra, a tuturor”, a anuntat Mihnea piesa Albastru, care avea sa fie cantata, vers cu vers, de public.
Tot dintre cantecele mai vechi, au venit Lume oarba („o piesa foarte draga noua”, care ne-a amintit ca „toti sunt impotriva tuturor”), Ciudat („despre ce frumos si bine era cand eram tineri si nevinovati. Si unii dintre noi eram si ciudati”), Mara si Rosu aprins.
Dupa atatea culori, galbenul de chihlimbar, albastrul si nuantele de rosu aprins, seara nu se putea incheia decat cu Gri dorian. Ceva mai bine de o ora de Luna Amara si o prestatie pe masura, motiv pentru un fan sa spuna: „Uitasem cat de bine suna formatia asta!”