Sari direct la conținut

SIF-urile vor putea sa isi inregistreze deprecierile de active in capitalurile proprii

HotNews.ro

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat ordinul prin care societatile de investitii financiare (SIF) pot include deprecierile de active in capitalurile proprii, fara sa ajusteze contul de profit si pierderi, potrivit NewsIn care il citeaza pe Victor Stanila, purtatorul de cuvant al autoritatii. Ordinul se aplica incepand cu situatiile financiare ale SIF-urilor din 2008.

„In cazul in care ajustarile de valoare au fost incluse direct in capitalul propriu, organismele de plasament colectiv care sunt constituite prin act constitutiv sunt obligate sa intocmeasca o nota explicativa distincta cuprinzand informatii detaliate cu privire la ajustarile de valoare, sumele fiind recunoscute direct in capitalurile proprii si prezente distinct in bilant, respectiv in situatia modificarilor capitalului propriu”, se arata intr-un comunicat al CNVM.

„Totodata, CNVM a hotarat sa prelungeasca termenul in care SIF-urile pot depune situatiile financiare anuale, de la 120 de zile, pana la 150 de zile de la inchiderea exercitiului financiar”, a mai spus Stanila.

Ministerul de Finante avizase favorabil modificarea acestui ordin al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, ceea ce a obligat Bursa de la Bucuresti sa suspende actiunile celor cinci SIF-uri in deschiderea sedintei de miercuri, pentru a mentine o piata ordonata.

In urma acestei modificari, SIF-urile isi vor ajusta deprecierile de active din capitalurile proprii, putand astfel sa isi pastreze profiturile raportate pentru 2008.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro