INTERVIU Dr. Anca Hâncu, specialist în medicina stilului de viață: „ Există cazuri de remisie a hipertensiunii și a diabetului zaharat prin modificarea stilului de viață“
Medicina stilului de viață este un concept nou, implementat în România de MedLife, și are ca scop să încurajeze pacienții să adopte un stil de viață sănătos pentru a preveni și gestiona bolile cronice. În Centrul de Medicina Stilului de Viață BetterMe, singura unitate medicală cu acest profil din țara noastră, pacienții urmează un plan personalizat de intervenție, astfel încât să poată deveni cea mai bună variantă a lor. Dr. Anca Hâncu, medic acreditat la nivel european în medicina stilului de viață și coordonatorul Centrului, explică această nouă abordare a bolilor cronice într-un interviu pentru HotNews.
Bolile cronice netransmisibile, așa cum sunt diabetul, bolile de inimă, bolile respiratorii, obezitatea și cancerul, sunt responsabile pentru trei sferturi (74%) dintre decesele raportate la nivel mondial, arată datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).
Stilul de viață dezechilibrat este principala cauză de apariție a lor, iar adoptarea și menținerea unor obiceiuri sănătoase le pot preveni, gestiona și chiar remite, în unele situații. Aceasta este premisa unui concept relativ nou în medicină, numit medicina stilului de viață.
În țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Australia, medicina stilului de viață este o specialitate recunoscută, iar medicii și alți profesioniști din domeniul sănătății pot primi certificări dacă doresc să se specializeze în medicina stilului de viață.
La finalul anului trecut, MedLife a deschis prima unitate medicală cu acest profil din România, numită sugestiv BetterMe, sub coordonarea medicului Anca Hâncu. Activitatea Centrului de Medicină a Stilului de Viață BetterMe și calitatea actului medical vin cu garanția unui Consiliu Științific alcătuit de personalități din lumea medicală recunoscute la nivel internațional. Președintele Consiliului este profesorul Jeffrey Mechanick, unul dintre pionierii conceptului de lifestyle medicine la nivel mondial.
În cadrul unui eveniment găzduit recent de Centrul BetterMe, profesorul Jeffrey Mechanick și alți specialiști de renume din Statele Unite și Europa s-au reunit pentru a discuta despre impactul stilului de viață asupra prevenției, dar și asupra gestionării și chiar remisiei bolilor cronice.
Într-un interviu pentru HotNews, dr. Anca Hâncu, medic acreditat la nivel european în medicina stilului de viață, a explicat acest concept inovator în România și care este circuitul unui pacient în Centrul de Medicină a Stilului de Viață BetterMe, de la prima consultație și până la atingerea obiectivului dorit.
Ce este medicina stilului de viață?
Dr. Anca Hâncu: Medicina stilului de viață este o abordare nonfarmacologică și nonprocedurală a bolilor cronice netransmisibile. Practic, prin medicina stilului de viață realizăm prevenția, tratamentul, dar și remisia anumitor boli cronice.
Ce înseamnă acest lucru? Că printr-un stil de viață corect reușim să prevenim obezitatea, să gestionăm mai bine diabetul zaharat și bolile cardiovasculare. Există cazuri de remisie a hipertensiunii și a diabetului zaharat în momentul în care reușim să scădem în greutate prin modificarea stilului de viață.
Este de subliniat că medicina stilului de viață nu înseamnă evitarea procedurilor chirurgicale dacă acestea sunt necesare. Atunci când se impun astfel de intervenții, pacientul trebuie să apeleze la ele. Nu înseamnă că încercăm să tratăm obezitatea, de exemplu, numai prin stil de viață. Uneori, este necesar să apelăm la metodele farmacologice.
Important de subliniat este și că medicina stilului de viață înseamnă ghiduri științifice bazate pe evidențe clare, pe metaanalize, deci știința este la baza acestor intervenții intensive pe care le facem noi asupra stilului de viață.
Este un concept nou medicina stilului de viață în lume?
Dr. Anca Hâncu: Acest concept a fost menționat pentru prima dată în Statele Unite, de către profesorul James Rippe, în 1989. Zece ani mai târziu, a publicat prima carte pe această temă. În 2016, profesorul Jeffrey Mechanick, care este mentorul centrului nostru, a publicat o carte foarte elaborată despre medicina stilului de viață în practica clinică. De doi-trei ani, m-am străduit și am adus în România conceptul prin foarte multe evenimente științifice, iar acum suntem foarte mândri că, împreună cu MedLife, avem în România acest concept inovator, BetterMe, Centrul de Medicină a Stilului de Viață MedLife.
Cât de necesară este o astfel de abordare a bolilor în România?
Dr. Anca Hâncu: Gândiți-vă că două treimi dintre bolile cronice sunt cauzate de stilul de viață nesănătos. BetterMe, primul centru de medicină a stilului de viață din România, adresează tocmai acest stil de viață incorect, care este calea spre boli cronice, astfel că suntem mândri că reușim implementarea unui concept inovator, deosebit.
De mulți ani se vorbește la congresele științifice despre optimizarea stilului de viață. Acum, avem și o strategie prin care putem să motivăm o persoană astfel încât să o aducem spre acel stil de viață sănătos, dar și să-l mențină.
Ce boli am putea preveni prin medicina stilului de viață?
Dr. Anca Hâncu: Vorbim despre bolile cronice netransmisibile și aici avem mai multe categorii: bolile cardiovasculare, obezitatea, diabetul zaharat și o parte dintre cancere – aici prevenim, mai degrabă, recidivele printr-un stil de viață sănătos, pentru că nu orice tip de cancer poate fi prevenit. Referindu-ne la legătura dintre obezitate și cancere cum sunt cel de sân și de colon, este foarte clar că, prevenind obezitatea, prevenim și multe cancere.
Un stil de viață corect, sănătos, este o intervenție care ajută și la prevenirea bolii Alzheimer, cu toate că nu o putem preveni complet.
Medicina stilului de viață este și o metodă de tratament al unor boli cronice?
Dr. Anca Hâncu: Da, am vorbit despre prevenție, dar poate fi și un tratament în boli precum hipertensiunea arterială, obezitatea și diabetul zaharat de tip 2. Parte din tratament este managementul stilului de viață, la care se adaugă sau nu anumite intervenții farmacologice.
Cum decurge o consultație de medicina stilului de viață?
Dr. Anca Hâncu: La prima consultație în Centrul de Medicina Stilului de Viață, facem evaluarea compoziției corpului prin bioimpedanță (n.r. – o metodă de estimare a masei musculare și adipoase bazată pe trecerea prin corp a unui curent electric). Vom obține astfel date precise despre greutate, masa grasă, masa slabă, indicele de masă corporală și grăsimea viscerală.
Mai evaluăm rata metabolismului bazal prin calorimetrie indirectă, după care, pacientul intră în cabinet, la mine, unde facem o anamneză nutrițională și o anamneză a stilului de viață. Sigur, facem și anamneza tipică medicală, care presupune trecerea în revistă a tuturor bolilor cronice pe care le are pacientul și a tratamentelor pe care le urmează.
După anamneză, stabilesc traseul pacientului – ce urmează să facem. Urmează să facem analize medicale, alte consultații interdisciplinare pentru a aborda corect problema și stabilim stilul de viață: regimul caloric și nivelul de activitate fizică. Pentru o persoană sănătoasă avem anumite recomandări, pentru o persoană cu fibrilație atrială, de exemplu, nu sunt permise mai mult de 150 de minute (n.r. – de mișcare, zilnic). Toate activitățile fizice și recomandările nutriționale sunt foarte atent personalizate.
Pacientul primește un plan nutrițional și acces într-o aplicație nutrițională, după care stabilim împreună cu ce frecvență și pe ce perioadă se va face intervenția, în funcție de ținta de greutate sau de alte ținte care trebuie atinse. Noi facem și terapie medicală nutrițională, care înseamnă stil de viață personalizat și nutriție adaptată pentru diverse patologii, nu doar pentru scăderea în greutate.
Ulterior, pacientul revine în clinică cu frecvența pe care o stabilim și facem monitorizarea progresului în așa fel încât, după această intervenție, să știe cum să-și schimbe stilul de viață și cum să mențină schimbările pe termen lung. Modificarea stilului de viață nu se întâmplă imediat. Durează cel puțin 6 luni până la însușirea noilor obiceiuri și comportamente, dar suntem aici pentru a susține și încuraja aceste schimbări.
Există diferențe de abordare între medicina stilului de viață și medicina tradițională?
Dr. Anca Hâncu: Medicina stilului de viață are o abordare diferită față de medicina tradițională. Medicul iese puțin din poziția distantă de expert și se apropie de pacient, devine un partener pentru acesta și un adevărat antrenor care-i este alături în toate momentele de cădere, îl motivează și îl ajută să dea ce este mai bun. De aceea am și numit acest centru BetterMe – obiectivul este să ajungi la forma ta mai bună.
De ce este nevoie de o abordare integrată a bolilor?
Dr. Anca Hâncu: Abordarea integrată a pacientului într-un centru este necesară pentru a-i facilita accesul la toate analizele medicale și consulturile interdisciplinare. De cele mai multe ori, avem nevoie de o echipă multidisciplinară care să lucreze cu pacientul și este foarte facil pentru acesta să meargă la programări în același centru, dintr-un loc în altul, rapid. Astfel, stabilim repede analize, diagnostic și tot ce este nevoie.
Care credeți că sunt cele mai mari trei schimbări pe care românii ar trebui să le facă în legătură cu stilul de viață?
Dr. Anca Hâncu: Le-aș propune, în primul rând, să gătească – să mănânce mai mult mâncare gătită acasă. Astfel, putem controla mult mai bine calitatea ei. Le-aș mai propune să facă mai multe plimbări, să se miște, să facă activitate fizică și să doarmă mai bine, să-și ia cele 7-9 ore de somn. Sigur, ar mai fi de spus să nu mai stea atât de mult pe scaun și ar mai fi de spus să lase gândurile negative și să-și umple mintea cu gânduri pozitive.
Activitatea Centrului de Medicină a Stilului de Viață MedLife se desfășoară în București, în cadrul Hyperclinicii MedLife Floreasca (Calea Floreasca 111-113), dar și în regim online. Programările se fac la Call Center (021) 9646.
Articol susținut de MedLife