Sari direct la conținut

Bursele din SUA au deschis in crestere vineri, dupa pierderile din ultima sedinta

HotNews.ro

Bursele americane au deschis ultima sedinta a saptamanii pe verde, dupa pierderile masive suferite joi si in ciuda datelor negative privind piata muncii, potrivit NewsIn care citeaza AFP.

Conform datelor de la deschidere, indicele Dow Jones a crescut cu 1,96%, la 6.723,63 puncte. Indicele Nasdaq, in componenta caruia intra mai ales actiuni ale companiilor tehnologice, a urcat cu 1,25%, la 1.315,81 puncte, iar indicele Standard & Poor’s 500, a avansat cu 1,96%, la 695,92 puncte.

Companiile americane au disponibilizat 651.000 de persoane in februarie, determinand un avans al ratei somajului la cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, in contextul in care companiile se confrunta cu dificultati din cauza recesiunii.

Departamentul Muncii a anuntat vineri ca rata somajului a crescut la 8,1% in februarie, pana la cel mai ridicat nivel din decembrie 1983. Cifra s-a situat peste estimarile pietei, ce mizau pe un avans pana la 7,9%, fata de 7,6% in ianuarie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro