Sari direct la conținut

Profitul CEC Bank s-a majorat de aproape cinci ori in 2008, la 366 milioane lei

HotNews.ro

CEC Bank a obtinut anul trecut un profit net de 366 milioane de lei, comparativ cu un nivel de 75 milioane de lei in 2007, potrivit datelor institutiei. Activele bancii au ajuns la 13,6 miliarde de lei, in crestere cu 24,7% comparativ cu anul anterior.

In acelasi timp, portofoliul de depozite a urcat cu 28,4%, de la 8,8 miliarde de lei in 2007, la 11,3 miliarde de lei in 2008, iar soldul creditelor a avansat cu 55,7%, la 8,1 miliarde de lei.

Din totalul creditelor, 56% au fost imprumuturi de nevoi personale si consum, 29% au fost acordate firmelor mici si mijlocii, 8% au fost credite ipotecare, iar 4% corporate.

La finele anului trecut, solvabilitatea CEC Bank era de 16,89%.

Reprezentantii bancii au anuntat ca in perioada decembrie 2008 – februarie 2009, institutia a continuat activitatea de creditare, in special in sectoarele IMM, in agricultura si administratii publice locale. Astfel in aceasta perioada soldul creditelor acordate persoanelor juridice a crescut cu 537 milioane de lei, volumul utilizarilor din facilitatile de credit acordate fiind de circa 1,7 miliarde de lei.

La finele anului trecut, CEC Bank avea o retea de 1.418 unitati si 6.602 angajati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro