Sari direct la conținut

Bombardamentul cu SMS-uri asupra celor care fac farse la 112 mai asteapta

HotNews.ro

Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS), administratorul sistemului national unic pentru apeluri de urgenta (112) si operatorii de telefonie mobila au stabilit un protocol privind modalitatile tehnice de transmitere a bombardamentului cu SMS-uri asupra celor care fac farse la 112, protocolul e in curs de semnare si abia dupa aceasta faza va incepe efectiv operatiunea, au declarat pentru HotNews.ro oficialii STS. O decizie ANC data la sfarsitul lui octombrie 2008 stabilea ca in 30 de zile de la intrarea in vigoare a documentului operatorii mobili sa ofere STS posibilitatea transmiterii SMS-urilor.

„Administratorul Sistemului national unic pentru apeluri de urgenta (S.N.U.A.U.) impreuna cu operatorii de telefonie mobila au convenit protocolul pentru stabilirea modalitatilor tehnice de transmitere a mesajelor scurte (SMS) de atentionare catre abonatii care au apelat abuziv Serviciul de Urgenta 112. Protocolul este in curs de semnare, urmand ca dupa aceasta procedura sa inceapa efectiv transmiterea mesajelor scurte”, a declarat colonelul Adrian Fulea, purtatorul de cuvant al STS.

In articolul 35 (1) al deciziei ANC se mentioneaza:

„In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei decizii, furnizorii de retele publice mobile de telefonie au obligatia de a pune la dispozitia administratorului SNUAU posibilitatea de a transmite catre abonatii care au efectuat apeluri abuzive catre serviciul de urgenta 112 urmatorul mesaj scurt in format text: Ati apelat abuziv serviciul de urgenta 112. Veti suporta rigorile legii”.

Proiectul, ale carui costuri vor fi suportate de operatorii de telefonie mobila timp de trei luni de la data de la care va incepe, este motivat atat de faptul ca peste 90% din numarul apelurilor la 112 sunt abuzive si ca tot peste 90% din aceste apeluri abuzive sunt initiate din retelele publice mobile de telefonie. In prezent apelurile false la 112 sunt pedepsite cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro