Profitul net al grupului BCR s-a dublat in 2008, la putin peste 2 miliarde lei
Profitul net al grupului BCR, incluzand veniturile exceptionale provenite din vanzarea unor active, a crescut anul trecut cu 119,8%, la 2,03 miliarde de lei, echivalentul a 541 milioane de euro, potrivit datelor companiei. In acelasi timp, activele totale au crescut cu 8,2%, de la 59,61 miliarde de lei la finele anului 2007 la 64,50 miliarde de lei (16,03 miliarde de euro).
Excluzand veniturile exceptionale rezultate din vanzarea participatiilor minoritare ale BCR in Asiban si Banca Italo-Romena, precum si pe cele provenite din vanzarea activitatii de asigurari a BCR, care au totalizat dupa impozitare 745,9 milioane de lei, profitul net al BCR s-a majorat cu 39,0%, pana la 1,28 miliarde de lei (348,8 milioane euro).
Volumul agregat al portofoliului de credite acordate clientilor a urcat cu 22,1%, la 45,02 miliarde de lei (11,19 miliarde de euro) la finele anului trecut, de la 36,88 miliarde de lei. Ponderea imprumuturilor acordate in moneda nationala este de circa 48,0% din totalul imprumuturilor, in vreme ce restul creditelor au fost acordate in euro si dolari.
Creditele acordate companiilor reprezinta 47,0% din totalul creditelor acordate clientilor, in timp ce creditele acordate populatiei si microintreprinderilor reprezinta 53,0%.
Depozitele de la clienti au crescut cu 10,2% in 2008 fata de anul precedent, ajungand la 33,35 miliarde de lei (8,29 miliarde de euro). La finele anului 2007, valoarea depozitelor de la clienti era de 30,25 miliarde de lei (8,38 miliarde de euro).
BCR a continuat si in 2008 sa isi extinda reteaua teritoriala, deschizand 79 de noi agentii. Astfel, reteaua teritoriala a ajuns la 641 unitati la sfarsitul anului 2008. In acelasi timp, reteaua de ATM-uri, a ajuns la 1.788 terminale, cu 24,10% mai mult fata de 2007, iar reteaua de POS-uri a ajuns la 15.174 unitati dupa instalarea a 2.556 noi terminale la comercianti.