Thriller-ul economic Insemnari de bancher: Episodul 6 – "Petrecerea”

„Casa Bucatarului” era unul dintre cele mai vizitate restaurante din Bucuresti. Era si bine situat, pe undeva prin Piata Rosetti si, ceea ce era si mai important, se manca exceptional la preturi foarte mici. Cele cateva mese erau permanent pline, iar patronul restaurantului, care era si maitre-chef, se invartea zambind printre mese. Era un restaurant frecventat deopotriva atat de bancherii din zona middle-managementului, cat si de reprezentantii media. Aproape toata lumea era trasa la 4 ace, degajand un aer de local de lux, desi nu era deloc asa.

— Iti place cum arata, vad. Adjunctul lui Dragnea isi privea pe furis seful, care nu era deloc obisnuit cu restaurantele. Apoi se intoarse cu spatele si se duse la patron sa-i puna cateva intrebari. Dupa nici 3 minute, era inapoi.

— Hai, sefu`, zise el. Hai sa mergem.

— De ce?

— Victor nu-i astazi, aici.

— Da’ unde e?

— Organizeaza un party, nu stiu cu ce ocazie, la el acasa. Am notat adresa. Hai sa mergem.

Vila in care locuia Victor, unul din executivii cei mai bine situati din tot sistemul bancar, era prin Aviatorilor. Victor era un fel de Hrebengiuc al bancilor. Rezistase tuturor incercarilor de a aduce un expat la conducerea bancii sale, desi incercari au fost destule, Poate in negocierea postului sau a contat ca stia foarte multe lucruri din spatele cortinei. Fusese implicat in povestea bancii Albina, in care isi varase coada tot felul de nume interesante, dosarul ajungand pana pe masa Guvernatorului. A fost apoi permanent in cercul celor care finantau Puterea. La Bancorex, era in apropierea sefilor bancii. Stia cati ziaristi celebri, care dadeau sfaturi despre morala la televizor, luasera credite cu dobanzi jenant de mici fata de cele cu care opera banca in mod obisnuit. Cu unii dintre ei se mai intalnea si astazi. Cu banii de la Bancorex isi facusera case, asa ca atunci cand scandalul a izbucnit, marii profesori de morala amutisera. Luminau poporul despre orice altceva decat despre banci.

Pe masura ce ne apropiam tot mai mult de Aviatorilor, numarul limuzinelor parcate pe lateralele strazilor, crestea.

Ca majoritatea locuintelor de stabi din zona, si vila lui Victor era inconjurata de un zid inalt de doi metri, cu o poarta de otel masiv, dotata cu ultimele noutati hi-tech in materie de siguranta si control. Dragnea numarase 7 camere video amplasate de`a lungul gardului, plus paznici in civil. Unul dintre ei le-a cerut legitimatiile.

—Ce tampenie, zise Dragnea. Pai noi suntem cei care legitimeaza, nu cei legitimati. In curand orice putoi violent si cu cazier care se face paznic o sa aiba dreptul sa il legitimeze pe ministrul de interne!

In timp ce ne indreptam spre usa, in fata lor aparu un tip intr‑un frac mai de mana a doua, dupa cum arata. Avea in mana o lista

— Regret, din pacate accesul este limitat. E un party privat. Puteti sa imi aratati invitatiile?

Dragnea ii flutura legitimatia pe sub nas.

— Am vrea sa stam putin de vorba cu proprietarul acestui bordei, ii explica el incercand sa glumeasca.

—Mai exact, cu cine doriti sa discutati, domnule?

— E vorba de domnul Victor.

— Asteptati aici, va rog, zise tipul nu prea incantat.

De acolo de unde se aflau, politistii vedeau sufrageria intesata de musafiri. Nu‑ti trebuia multa vreme ca sa observi ca majoritatea celor aflati acolo erau sefi de banci. Parea ca se pune la cale ceva. Nu vezi foarte des 20 de sefi de banci impreuna cu sotiile in acelasi loc, simultan. De regula, ei chiar se evita pentru a nu da nastere unor intrebari stanjenitoare. O pereche trecu chiar in clipa aceea pe langa Dragnea, ducandu`se probabil spre piscina care se vedea din hol.

Femeia spuse:

— John are intotdeauna niste idei excelente. In fond, de ce sa va concurati ca tampitii?.

John era un celebru executiv roman, poreclit asa doar ca sa para mai interesant. Ajunsese sa se prezinte singur la diverse intalniri cu numele lui americanizat. Orgolios si fara indoiala foarte inteligent, el avusese prima data ideea unui cartel bancar. Dar tot el a fost primul care a incalcat regulile, motivand ca un sistem perfect e unul care da de banuit autoritatilor cum ca ceva nu e in regula.

— Asa e, aproba el. Bine, ideea de concurenta trebuie salvata. Altfel prea ar bate la ochi. Si pe urma, nici John nu e chiar cel mai de incredere. Cand iti propune o afacere, trebuie sa te gandesti de o suta de ori inainte de a-ti da acceptul. John nu iese in pierdere niciodata. Asta cred ca si din moartea lui o sa traga profit.

Adjunctul lui Dragnea isi indrepta din nou privirea spre cei aflati inauntru.

— E si senatorul acela din Comisia de Finante aici, il anunta pe Dragnea.

Senatorul statea intr‑un colt al camerei, demn, fara sa priveasca nici in stanga nici in dreapta. Arata, intr‑adevar, precum un candidat la presedin­tie.

— Da, este, facu Dragnea.

Galiganul care ii oprise la usa nu se intorsese inca, asa ca cei doi politisti facusera cativa pasi inauntru. Pe cand se apropiau de senator, l‑au auzit spunand:

— Da, bineinteles ca nu tin seama deloc de sfaturile mele. Inteleg sa faca profituri, dar nu sa se arunce asa. Orice tampit ar vedea cum procedeaza . Iau o firma, ii dau un credit cu dobanda variabila, ii pun sa semneze un contract pe care dobitocii de patroni nu`l citesc in foamea lor de bani, dupa care gata, l-au inhatat. Ii cresc dupa cateva luni dobanda la credit de nu mai stie omul ce sa faca sa-si poate achita ratele, si apoi incepe dansul. Il paseaza de la o banca la alta, vezi Doamne refinantandu-i imprumutul. La noi la Comisie au ajuns mailuri, nu ma intreba cum, prin care pur si simplu doi sefi de credite corporate isi negociau intre ei firmele. „Luna asta da-mi-l pe X sa`i refinantez creditul, iar eu ti`l dau pe Y. Am vorbit si cu cei din banca A sa-i ia el pentru un an, dupa ce le luam banii.” Nu se poate nici chiar asa. Sau cei de la vanzari, alti tampiti. Isi fac liste cu firme si cu bancile la care au credite. Se duc pe urma in vizita la ei si le propun credite cu dobanzi aparent mai mici. Unii musca si se trezesc ca le creste dobanda vazand cu ochii, dupa nici doua luni. Pe urma, agentul de vanzari se muta la alta banca, pentru 50 de euro in plus la salariu. La plecare, goleste toata baza de date a bancii si o foloseste la noul job. Ii suna iar pe vechii clienti, explicandu`le ca abia acum le poate oferi o dobanda cu adevarat competitiva. Chestii de astea nu ar trebui sa se intample, zise senatorul. Pana la urma ele se intorc impotriva ta. Cineva ii puse o intrebare, insa n‑au mai putut s‑o auda. O durere ascutita in coaste il facu pe Dragnea sa se intoarca brusc.

— Afara, baieti, spuse aratand categoric cu capul in directia usii. Domnul Victor nu e acasa si nu cred ca ar sta de vorba cu niste copoi tristi.

Cei doi clocoteau de furie.

— Domnul Victor, incepu Dragnea linistit, este domnul din partea cealalta a camerei, cel din dreapta. Uite‑l, sta de vorba cu doamna in blsana alba.

Bodyguardul dadu insa cu vehementa din cap.

— Imi pare rau baieti, dar din moment ce eu sunt convins ca domnul Victor nu e acasa, inseamna ca asa este. Sunt ne­voit sa va cer sa plecati. Daca nu aveti un mandat semnat inseamna ca faceti un abuz si va cer sa plecati.

Dragnea nici macar nu se clinti din loc. Atunci, tipul se dadu cativa pasi inapoi si‑si departa larg picioarele.

— Cred ca n‑ar strica sa stii ca am facut arte martiale, urla zdra­honul.

— Zau? facu Dragnea.

— Si Nae la fel, continua individul, in timp ce un al doilea bodyguard se apropia de noi.

Nae, i se adresa Dragnea noului sosit, ai venit ca sa aiba cine sa‑l duca pe prietenul tau la spital?

Acesta insa, privindu-l pe Dragnea in ochi, ii spuse : Ai gresit adresa. Ti s‑a mai spus o data, da’ esti cam greu de cap. Ca­ra‑te in clipa asta, mai zise el si‑l impinse pe Dragnea punandu‑i o mana in piept.

— Ceea c‑ai facut acum, Nae, se numeste atac, spuse Dragnea linistit.

— Da‑te dracu’, n‑auzi? se infurie Nae. Ti‑am mai spus o data ca ai gresit adresa…

Dragnea facu un gest foarte rapid si, deodata, l‑am vazut pe Nae la pa­mant, urland de durere. S‑a rostogolit pe podea, poticnindu‑se intr‑o pere­che de picioare imbracate in pantaloni negri. Mi‑am ridicat privirea de la Jeff, si am vazut ca proprietarul pantalonilor era imbracat de sus pana jos in negru: camasa neagra si gesturi afectate.

— Ma numesc Victor. Va stau la dispozitie, domnilor. Banuiesc ca stiu de ce ma cautati. Sa mergem in birou. Aici e prea multa lume.

Episodul 5 – Secretul

Episodul 4 – Let’s share

Episodul 3 – Discutia

Episodul 2 – Strategia

Episodul 1 – Momeala

NOTAAcesta este un roman. Un thriller economic sau de business, cum vreti sa-i spuneti. E in principal un roman, chiar daca veti recunoaste fapte sau personaje reale din bancile locale. E un roman care incearca sa descrie din spatele cortinei viata dintr-o banca. Despre cum se fura uneori bancile intre ele (produse, oameni, idei si in cele din urma, bani), pana la tehnici prin care clientii sunt spoliati.

Vom incerca sa descriem de asemenea cum ajunge o criza aparent fara legatura cu piata bancara locala, sa afecteze consistent institutiile financiare romanesti. Cine impune tacerea in banci si mai ales, de ce. Cine face imaginea bancilor si mai ales cum si cat costa acest proces. Cine si cum stabileste costul unui credit (dobanda)? Care e banca „campioana” la taxe si comisioane impuse clientilor? Si mai ales, cum de nimeni nu indrazneste sa se puna cu bancile?