Miron Mitrea: In PSD am fost pus periodic pe tusa. Nu Geoana m-a lucrat ci combinagiul Hrebenciuc
Miron Mitrea a vorbit la Realitatea Zilei (Realitatea TV) despre scandalurile si situatia din PSD din ultimul timp. Mitrea le reproseaza colegilor ca l-au chemat tot timpul sa conduca campaniile electorale, unde era cel mai mult de munca, apoi l-au trimis, de la Ion Iliescu, la Nastase si Geoana, „sa se odihneasca putin”.
„In cei 16 ani de cand sunt in PSD am fost pus pe tusa periodic si tinut acolo cativa ani de zile. A fost prima data Ion Iliescu in ’97 care m-a pus pe tusa, au venit alegerile cand am muncit, apoi a venit Nastase in 2004 si m-a trimis putin la odihna, iar au venit alegerile si m-au invitat sa le conduc pentru ca dupa Congres sa ma trimita iarasi la odihna. Acum, la alegeri si dupa, s-a repetat scenariul. Eu nu ma las usor trimis la odihna dar nu pot sa-mi distrug partidul din cauza asta”, spune liderul PSD.
Miron Mitrea si Mircea Geoana Foto: Agerpres |
Mitrea spune ca a fost suparat pe Geoana, dar ca intelege ca nu acesta a fost omul care l-a pus pe tusa ci a fost manipulat de Viorel Hrebenciuc. Totusi, Mitrea recunoaste ca nu mai are aceeasi relatie cu seful sau de partid ca acum cativa ani de zile.
„Geoana nu e specialist in jocuri de culise. La noi, Viorel e specialist, de unde si numele lui de mare combinator. El a fost cel care i-a desenat scenariul… Hrebenciuc a incercat sa acrediteze ideea ca vorbesc prea mult cu presedintele Basescu si PDL, ca ii tradez etc… e tipul de atac folosit de el si cu care m-am obisnuit deja”.
Daca cineva are motive sa fie nemultumit de Alianta PSD-PDL acela este Adrian Nastase, crede Mitrea care spune ca aceasta este si nemultumirea acestuia fata de el fiindca a lucrat pentru realizarea acestei structuri politice.