Sari direct la conținut

Petrom a scumpit benzina cu 9 bani pe litru. LukOil Romania a ieftinit carburantii cu pana la doi bani pe litru

HotNews.ro

Petrom, controlata de grupul austriac OMV, a majorat miercuri, incepand cu ora 12:00, pretul benzinei cu noua bani pe litru, a anuntat compania petroliera. Pretul motorinei nu a fost modificat.

Astfel, benzina Premium fara plumb 95 costa incepand de miercuri 3,25 lei pe litru, iar sortimentul Top Premium fara plumb 99+ va fi comercializat cu 3,58 lei pe litru.

Un litru de benzina OMV Carrera 95 costa 3,35 lei, iar OMV Carrera 100 se vinde cu 3,98 lei.

Petrom a mai majorat preturile la benzina si in data de 6 februarie, cu cinci bani pe litru, datorita evolutiei cotatiilor internationale ale produselor petroliere.

In reteaua de benzinarii a LukOil Romania, benzina si motorina comercializate s-au ieftinit cu pana la doi bani pe litru, in vreme ce pretul litrului de GPL auto a ramas neschimbat, potrivit datelor afisate pe site-ul companiei.

Astfel, litrul de benzina COR 95 fara plumb Euroluk costa incepand de miercuri 3,27 lei, cu un ban mai putin decat pana in prezent, in vreme ce pretul unui litru de benzina COR 98 fara plumb Super Euroluk a ramas neschimbat.

In ceea ce priveste motorina, sortimentul Euro L Diesel s-a ieftinit cu doi bani, pana la 3,56 lei pe litru, iar pretul motorinei Super Euro L Diesel nu s-a modificat.

Un litru de GPL auto costa doi lei pe litru.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro