Sari direct la conținut

Videanu: Importurile de gaze din Rusia au fost reluate, situatia de urgenta a fost ridicata

HotNews.ro

Romania importa miercuri dimineata prin statiile Isaccea si Mediesu Aurit o cantitate de 3 milioane metri cubi gaze si s-a decis ridicarea situatiei de urgenta, a anuntat miercuri ministrul Economiei, Adriean Videanu, citat de NewsIn.

Cantitatea importata de 3 milioane mc gaze reprezinta mai putin de jumatate din cantitatea care era importata atunci cand a fost sistata livrarea gazelor, de 7,2 milioane metri cubi gaze.

„Romania importa azi dimineata (miercuri-n.r) o cantitate de 3 milioane metri cubi gaze, adica 1,4 milioane mc gaze prin Mediesu Aurit si 1,6 milioane mc gaze prin statia Isaccea. Aceasta a fost cantitatea solicitata de importatori. Sistemul Energetic National a fost in deplina siguranta in toata aceasta perioada. Inclusiv industria a fost sprijinita cu celeritate, astfel incat sa putem pastra locurile de munca. Intram intr-o stare de nomalitate”, a precizat Videanu.

In acest moment, nu sunt solicitari din partea industriei pentru reluarea activitatii, a mai spus Adriean Videanu.

Romania mai are inmagazinata o cantitate de 1,87 miliarde metri cubi gaze, la un consum zilnic de 48-49 milioane mc gaze, in scadere, datorita incalzirii vremii, a explicat ministrul Economiei.

„Avem resursele necesare sa asiguram necesarul populatiei, CET-urilor, industriei. Suntem pregatiti sa asiguram consumul pentru industrie”, potrivit lui Videanu.

Rusia si Ucraina au redeschis marti vanele gazoductelor lor spre Europa, dupa aproape doua saptamani de intrerupere totala care a suscitat nemultumirea profunda a europenilor si grave dificultati economice pentru tari precum Bulgaria si Slovacia.

UE importa un sfert din gazul pe care il consuma din Rusia, iar 80% din acesta este tranzitat pe teritoriul ucrainean. Moscova si-a sistat livrarile spre Ucraina in 1 ianuarie, iar din 7 ianuarie a intrerupt si livrarile spre Europa de pe teritoriul acestei tari, acuzand Kievul ca sustrage din gazul destinat clientilor europeni.

Romania importa gaze naturale prin doua statii, Mediesu Aurit si Isaccea, ambele aflate la granita cu Ucraina. La data sistarii gazelor, prin aceste statii intrau circa 7,2 milioane metri cubi gaze/zi. Romania a consumat anul trecut 17,3 miliarde metri cubi gaze, dintre care aproape doua treimi au provenit din productia interna si o treime a fost importata.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro